Scutul Pădurii: Controalele la societățile comerciale de profil, continuă în județul Alba

Peste 500 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați de polițiștii din IPJ Alba, în urma unui control efectuat la o societate comercială din Sebeș.

La data de 21.10.2015, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Alba, specializați în combaterea delictelor silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj Napoca — Garda Forestieră Alba, au efectuat un control la o societate comercială din Sebeș, specializată în exploatarea, prelucrarea și comercializarea de material lemnos.

În urma controlului a rezultat că, în perioada aprilie — octombrie 2015, administratorul societății a achiziționat 536 de metri cubi de material lemnos, fără documente legale. Totodată, echipa de control a constatat că administratorul societății, nu a respectat dispozițiile legale privind emiterea documentelor de însoțire a materialului lemnos.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile art. 19 și 21, din Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare totală de 10.000 lei, iar complementar a fost dispusă măsura confiscării valorice a cantității de 536 metri cubi material lemnos.

Recomandari

Alte Articole