Alba Iulia: Târgul Grădinarului 2016 se desfășoară în perioada 18-20 martie

Consiliul Judeţean Alba organizează în perioada 18-20 martie 2016, evenimentul devenit deja tradiție pentru fiecare început de primavară, Târgul Grădinarului, care se va desfășura în Alba Iulia, pe latura de vest a Cetății Alba Carolina, între orele 10-18.

Evenimentul este unul de promovare a producătorilor locali din domeniul cultivării florilor, arbuștilor, pomilor fructiferi și a plantelor decorative și este dedicat tuturor iubitorilor grădinăritului, profesioniști sau amatori.

Pentru editia din acest an, producatorii din judetul Alba, care si-au anunțat prezența la acest eveniment vor expune seminţe de flori şi legume, bulbi şi butaşi de trandafiri si vita de vie, flori şi aranjamente florale, plante decorative, arbuşti, pomi fructiferi şi ornamentali. De asemenea, cei interesați vor putea găsi în cadrul târgului noutăți din domeniul uneltelor şi echipamentelor pentru întreţinerea grădinilor şi a spaţiilor verzi, sisteme profesionale de irigat, produse fitosanitare, mobilier şi accesorii pentru grădini, etc.

Partenerii Consiliului Judeţean Alba la acest eveniment sunt: Filiala Judeţeană Alba a Asociaţiei Amicii Rozelor din România, Primăria Municipiului Alba Iulia, Toskana Garten şi Grădinaru Tău. Partenerii media: Practic Idei, Casa si gradina.

Recomandari

Alte Articole