Alba Iulia: Recidivist, cercetat în stare de arest preventiv

Cercetat în stare de arest preventiv

Poliţiştii din Alba Iulia l-au reţinut pe un bărbat de 32 de ani, din comuna Şibot, judeţul Alba, care este bănuit de comiterea unui furt din locuinţă prin care a cauza un prejudiciu în valoare de 12.000 de lei. Acesta a fost prezentat în faţa magistraţilor care au hotărât cercetarea sa în stare de arest preventiv.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au continuat cercetările într-un dosar privind un furt din locuinţă ce a fost sesizat în data de 27 ianuarie 2016.

Astfel, s-a reuşit identificarea lui R.C., de 32 de ani, din comuna Şibot, judeţul Alba, cunoscut cu antecedente penale, ca persoană bănuită de comiterea furtului.

În sarcina bărbatului s-a reţinut faptul că, în dimineaţa zilei de 27.01.2016, profitând de faptul că proprietarul unei locuinţe de pe strada Siretului din Alba Iulia a lăsat cheia de acces la vedere, a pătruns în locuinţă şi a sustras un telefon mobil, mai multe bijuterii din aur şi un ceas, bunuri în valoare totală de 12.000 de lei.

La data de 14.06.2016, cu sprijinul poliţiştilor din judeţul Caraş Severin, bărbatul a fost identificat şi reţinut pe raza localităţii Grădinari, judeţul Caraş Severin.

Recomandari

Alte Articole