Aiud: Și-a lovit soția cu pumnii și picioarele

Un bărbat din Aiud riscă să fie cercetat penal după ce soția acestuia a chemat jandarmii și le-a spus că ar fi lovit-o de mai multe ori cu pumnii și picioarele.

Incidentul s-a petrecut joi, 2 iunie, în intervalul 00.30 — 01.30, într-un imobil situat pe strada Ecaterina Varga din municipiul Aiud și a fost semnalat la 112. Sosită recent din străinătate, o femeie în vârstă de 23 de ani din comuna Hopârta, județul Alba, se afla în compania unei prietene, la domiciliul acesteia. Soțul său, de care este despărțită în fapt, urmare se pare a certurilor frecvente și a abuzului de alcool al bărbatului, a aflat unde este soția sa și în jurul orei 00.30 a pătruns cu forța în locuință. I-a cerut femeii o parte din banii câștigați și pentru că a fost refuzat a agresat-o, întâi verbal, apoi și fizic. Totodată, i-ar fi reținut două aparate telefonice cu scopul ca victima să nu poată solicita ajutor. După ce a lovit-o de mai multe ori cu pumnii și picioarele a plecat, nu înainte de a-i returna telefoanele și a o amenința cu represalii dacă va relata cuiva despre incident. Imediat după plecarea lui, femeia a apelat 112 și a solicitat intervenția forțelor de ordine. Un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgență și l-a identificat pe presupusul agresor: Ion M. ( 33 de ani ), domiciliat în Aiud, fără antecedente penale.

În cauză, jandarmi au întocmit un proces verbal de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, respectiv violare de domiciliu, urmând ca Poliția Municipiului Aiud să continue cercetările.

Recomandari

Alte Articole