Proteste pe strada Gradinilor din Sebes (Petresti)!

 

       Peste o suta de familii, care locuiesc pe strada Gradinilor din Petresti, au decis sa protesteze astazi, joi 02.08.2018, incepand cu ora 18,00, nemultumiti ca, lucrarile de pe strada lor, incepute in noiembrie 2017, nu s-au finalizat nici pana acum. Strada a fost decopertata si in zona s-au format balti, facand aproape imposibila circulatia in zona. Petru Stanila, unul dintre localnici ne-a spus ca: ,,Nu putem sa intram in curti, sa ne bagam lemnele si cerealele pe care le-am primit! Mai multi copii au cazut in baltile care s-au format in urma ploii! Cei de la Gaz n-au lucrat in ultimele saptamani iar pe cei de la Hidroconstructia Sebes, care ar trebui sa amenajeze strada, nu i-am vazut prin zona. Reprezentantii Primariei Sebes au venit la fata locului dar ei nu prea au ce face, decat sa-i penalizeze pe cei care nu-si fac treaba!”

         Ioan Scheau, directorul Hidroconstructia Sebes ne-a declarat ca asteapta ca Delgaz Grid sa finalizeze lucrarile de modernizare a conductelor şi branşamentelor de gaze naturale pentru a continua lucrarile. Printr-o adresa, compania Delgaz Grid ne-a precizat ca: ”Lucrările au fost sistate temporar săptămâna trecută, în principal din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, dar acestea au fost reluate între timp, până în prezent circa 80% din reţeaua de gaze naturale fiind înlocuită. Delgaz Grid îşi cere scuze pentru disconfortul creat clienţilor şi îi asigură că face tot ceea ce este posibil, împreună cu autorităţile locale, pentru ca lucrările să se finalizeze conform termenului iniţial, respectiv sfârşitul lunii august a.c.”

         Primarul Dorin Nistor a fost in repetate randuri si a discutat cu ambele companii, a incercat sa explice si cetatenilor, situatia reala a strazii, referitoare la stadiu si executia lucrarilor dar din pacate, singurele parghii pe care le are municipalitatea sunt aplicarea unor penalitati de intarziere si incercarile de mediere intre parti. ,,Suntem de partea cetatenilor, le intelegem nemultumirile si ii asiguram  ca vom receptiona o lucrare de calitate si ca, avem asigurari din partea companiei Delgaz Grid ca interventia lor se va incheia pana vinerea viitoare (10.08.2018) iar Hidroconstructia va finaliza terasamentele, umplutura cu balast, vor monta rigole monolite, se vor realiza accesele catre curti si trotuarele si va fi turnat si startul de asfalt, pana la finele acestui an.”-ne-a precizat Nadia Mitrea, purtator de cuvant al Primariei Sebes.

Iosif Gligor

 

Recomandari

Alte Articole