Un bătrân din Bărăști și-a înjunghiat nepotul

În data de 25.10.2014, orele 18.50, polițiștii din Cîmpeni au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din localitatea Bărăști, comuna Albac, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni și a suferit mai multe plăgi înjunghiate.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului a rezultat că în după amiaza zilei de 25 octombrie, în jurul orelor 18,30, în timp ce se afla pe un fânaț din localitatea Bărăști, B.M., de 51 de ani, a avut o discuție în contradictoriu referitoare la teren, cu unchiul său, T.I., de 75 de ani, din aceeași localitate împrejurare în care vârstnicul l-a lovit cu un briceag în zona abdomenului și al brațului drept.
B.M. a fost transportat la spitalul din Câmpeni de unde a fost transferat la un spital din Târgu Mureș întrucât starea sa de sănătate s-a agravat.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Inspectoratul de Poliție Județean Alba împreună cu polițiștii din Câmpeni precum și a diagnosticului stabilit de medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, dosarul penal a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba cu propunerea de continuare a cercetărilor cu privire la infracțiunea de omor în forma tentativei, faptă prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod Penal.
Unitatea de parchet a dispus reținerea lui T.I. pentru o perioadă de 24 de ore iar în cursul zilei de ieri, 26 octombrie, l-a prezentat instanței de judecată care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Recomandari

Alte Articole