Pietoni și șoferi amendați ieri de polițiștii rutieri din județul Alba

Ieri, 12 ianuarie, s-a acţionat pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicaţi pietonii, iar poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică au urmărit atât combaterea indisciplinei pietonale cât şi depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor aflaţi în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.

În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi şi sancţionaţi 78 de pietoni care s-au angajat în traversare prin loc nepermis şi 11 şoferi care nu au acordat prioritate pietonilor ce traversau pe trecerea de pietoni.

Alţi 108 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional, pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Poliţiştii au reţinut 14 permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare, iar valoarea amenzilor aplicate a fost 41.370 lei.

Acţiunile de prevenire a accidentelor rutiere vor fi continuate.

Recomandari

Alte Articole