Incendii produse în weekend în Valea Bistrii (Cîmpeni) și Jidvei

Pichetul de pompieri Cîmpeni a fost solicitat să intervină sâmbătă, la ora 15.19, în loc. Valea Bistrii (Cîmpeni), pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o căpiţă de fân. S-a intervenit cu două autospeciale de stins incendii. În incendiu au ars aproximativ 2 tone de fân.
Garda de intervenţie Blaj a fost solicitată să intervină sâmbătă, la ora 23.06, în loc. Jidvei, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (magazie), proprietatea lui M.N. S-a intervenit cu două autospeciale de stins incendii, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Jidvei. În incendiu au ars acoperişul anexei confecţionat din lemn şi ţiglă pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp şi 0,5 mc de material lemnos.

Recomandari

Alte Articole