Blaj: Două persoane s-au folosit de acte false, pentru a înmatricula un autoturism furat din Spania

La data de 12.02.2013, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au documentat activitatea infracţională a lui Ioan Ş., de 24 de ani şi a mamei acestuia Ana Ş., de 44 de ani, din municipiul Blaj, care la data de 19.01.2013 au înmatriculat un autoturism furat din Spania în data de 09.12.2012.
Astfel, în data de 15.02.2013, poliţiştii au identificat în trafic autoturismul furat care era condus de către Ioan Ş., de 24 de ani, din Blaj .

Cu această ocazie, autoturismul, an de fabricaţie 2010, cu o valoare de 25.000 de euro, a fost indisponibilizat de poliţişti, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că la data de 18.12.2012, Ioan Ş., a efectuat un schimb de autoturisme, pe raza municipiului Alba Iulia, cu o persoană care şi-a prezentat documente de identitate false, datele acesteia nefiind identificate în bazele de date privind evidenţa persoanei. În schimbul autoturismului furat din Spania, Ioan Ş. a dat un autoturism, de aceeaşi marcă, an de fabricaţie 2006 precum şi suma de 9.000 de euro.
Totodată Ioan Ş. a completat în fals un contract de vânzare cumpărare în limba spaniolă, având ca obiect autoturismul achiziționat, semnând acest document atât la rubrica vânzător cât şi la cea de cumpărător, folosind ulterior acest document la Serviciul Înmatriculări Alba, autoturismul fiind înmatriculat pe numele mamei sale.
Faţă de Ioan Ş., poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tăinuire iar faţă de Ana Ş. sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire.
S-a luat de asemenea legătura cu autorităţile spaniole pentru predarea autoturismului proprietarului.

Recomandari

Alte Articole