Două incendii de vegetație izbucnite ieri în Sebeș

Garda de intervenție Sebeș a intervenit ieri, la ora 14.45, pe strada Drumul lui Traian din municipiul Sebeș, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o miriște și o cultură de orzoaică. Pentru stingerea incendiului s-a intervenit de către pompierii militari, în cooperare cu SVSU Sebeș, folosindu-se două autospeciale de stins incendii cu apă și spumă. Ca urmare a incendiului au ars aproximativ 7 ha cultură de orzoaică și 9 ha de miriște producând pagube de circa 14 000 lei.
Tot ieri, Garda de intervenție Sebeș a fost solicitată să intervină, începând cu ora 14.56, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și deșeuri, aflate pe un teren viran din strada Secașului, municipiul Sebeș. Pompierii militari au intervenit pentru stingerea incendiului cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.

Recomandari

Alte Articole