Restricții de circulație în centrul Sebeșului, între 15-17 septembrie, pentru buna desfășurare a evenimentului Retromobil

În perioada 15-17 septembrie 2017, Sebeșul va găzdui o paradă a automobilelor de epocă, sub denumirea Retromobil vine în orașul tău!, iar sâmbătă, începând cu ora 18.00, va avea loc un concert a cărei vedetă este Paula Selling.

Pentru buna desfășurare a manifestărilor care vor fi găzduite în centrul istoric, în zona cuprinsă între Casa de Cultură, incluzând parcarea paralelă cu bulevardul Lucian Blaga, până la Parcul Primăriei, vor fi puse în aplicare câteva măsuri de restricționare a circulației. Astfel, începând de vineri, 15 septembrie 2017, ora 1500, până duminică, 17 septembrie 2017, ora 1700, va fi interzisă circulația rutieră pe bulevardul Lucian Blaga, sector de drum cuprins de la intersecția străzii bulevardul Lucian Blaga cu strada Traian și până la intersecția bulevardului Lucian Blaga cu strada Piața Primăriei, pe sensul unic (de la Centrul Cultural Lucian Blaga până la Farmacia Stanciu).

Pentru a asigura desfășurarea traficului rutier și pentru evitarea unor blocaje pe anumite străzi din apropierea locului de desfășurare al evenimentului, se va restricționarea circulația rutieră și pe străzile ce fac legătura între străzile Mihai Viteazu și Lucian Blaga, respectiv strada 9 Mai și strada Mioriței, pe întreaga perioadă a manifestării.

Organizatorii evenimentului, Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural Lucian Blaga Sebes, mulțumesc pentru înțelegere tuturor cetățenilor.

Recomandari

Alte Articole