Un bărbat din comuna Fărău a fost înjunghiat de către concubina sa

La data de 05.01.2013, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ocna Mureş, au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Fărău a fost înjunghiat de către concubina sa. Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că, în jurul orelor 12,45, între Daniela A., de 41 de ani şi concubinul său, C.V., de 55 de ani, din comuna Fărău, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor discuţii contradictorii, s-a produs un scandal împrejurare în care, femeia l-a lovit pe bărbat, cu un cuţit de bucătărie, în zona toracelui.

Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba unde a fost supusa unei intervenţii chirurgicale, specialiştii stabilind că viaţa sa a fost pusă în pericol.
În cursul zilei de ieri, 06.01.2013, faţă de Daniela M., Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea  infracţiunii de tentativă de omor, prezentând-o totodată Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă.
Instanţa de judecată şi-a însuşit propunerea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 29 de zile.
Aceasta a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Recomandari

Alte Articole