Silva Logistic Services. Valea Hartibaciului si frumusetea ei nemarginita, o salbaticie de inceput de lume!

Destul de puţin explorată de călători, Valea Hârtibaciului are frumuseţea ei nemărginită lăsată aici să se manifeste în voie, din loc în loc aproape într-o sălbăticie de început de lume.

Călătoria de peste o sută de kilometri pe care i-am parcurs într-o zi cu miros de toamnă şi soare omenos m-a dus spre locuri şi aventuri incitante.

# O călătorie cât se poate de originală se poate face cu ciclo-drezina, de la Cornăţel la Hosman (în jur de 6 kilometri, 12 dus-întors). Plimbarea se poate face doar în sezonul cald, în weekend-uri şi pe bază de programare – detalii aici. Eu am sunat, dar cel care se ocupă de aceste tururi mi-a spus că tocmai s-a furat o porţiune din calea ferată, prin urmare în acel weekend nu a funcţionat.

# Hosman este un superb sat săsesc, unde se află o biserică romanică ridicată în secolul al XIII-lea şi fortificată ulterior; în turnul de apărare se poate urca pentru panoramă.
# Tot în Hosman există o moară veche ce funcţionează şi produce, tradițional, făină din porumb şi grâu. De la magazinul morii, poţi cumpăra tot felul de produse de patiserie făcute în cuptorul pe lemne de brutăriţa din sat. De ținut minte: Vizita la moara veche, trebuie anunţată înainte.
# Fierarul din Hosman poate fi găsit în atelierul lui care există cu multă vreme înainte de a se inventa maşina.
# Mergi pe ulițele satelor, odihneşte-te la umbra unei căpiţe de fân, urcă un deal şi priveşte culmile Făgăraşilor (dacă ai noroc, se pot vedea fabulos), stai la un picnic la înălţime.
# Biserica din Nocrich a fost înălţată în acelaşi secol ca şi cea din Hosman, iar fortificaţia a fost făcută ulterior. Tot în această localitate, în apropiere de biserică, este şi casa unde s-a născut cel care a devenit baronul Samuel von Brukenthal. Casa este proprietate privată şi, când am fost eu, părea abandonată.
# Popasurile lungi şi dese vor condimenta călătoria pe Valea Hârtibaciului; totul în jur este prea fotogenic pentru a nu opri să priveşti şi să păstrezi acele momente şi în fotografii.
# Zona este excelentă pentru pasionaţii de drumeţii şi cei care pornesc la drum cu bicicletele. Şoseaua din Sibiu spre Agnita este puţin circulată, aşa că tururile cu bicicletele sunt recomandate.
# Alţâna este menţionată documentar din 1291 şi are o biserică fortificată construită în secolul al XVI-lea, pe locul unei foste bazilici romanice. Povestea spune că primii sași care au ajuns aici ar fi fost conduși de zece greavi (reprezentani ai coloniştilor saşi). Cum fiecare a dorit ca numele localității să-i poarte numele, cu toții au hotărât ca numele să fie All Zhenn, în română Alțâna, ceea ce înseamnă Toți zece. (Continuare aici)

Recomandari

Alte Articole