Putina informatie care exista despre un masiv sau altul nu te poate impiedica sa-ti doresti a te duce in respectivul loc. Dimpotriva. Muntii Bistritei (harta 1, extras din Romania, tourist map, Ministerul Turismului, 1989), ca si vecinul din est – Stanisoarei – sunt o pata alba pe harta turismului romanesc. O mana de turisti le-au strabatut potecile nemarcate, marea majoritate a montaniarzilor orientandu-se spre mult mai celebrul Ceahlau, aflat la doi pasi.
Configuratia generala a reliefului acestor munti nu permite parcurgerea unei creste propriu-zise, asemenea Muntilor Fagarasului, de exemplu. Vaile Barnar, Neagra, Negrisoara si Borca s-au adancit atat de mult (harta 2, extras cu actualizari din volumul Asaltul Carpatilor, Consiliul National al Organizatiei Pionierilor, Bucuresti, 1985), incat au creat o fragmentare enorma – se poate vorbi de masive diferite – Pietrosul, Barnarul, Budacu. Parcurgerea Muntilor Bistritei de la nord la sud ar fi echivalenta cu traseul: Zugreni – Bogolin – Pietrosu – Pasul Paltinis – Creasta Harlagia – Tiblesul Mare – Grinties; adica ocoluri foarte mari, pe la capetele Vailor Barnar, Negrisoara si Neagra. Imi aminteste ruta aceasta de Muntii Maramuresului, unde, similar, Vaile Repedea si Vaser au creat, practic, masive diferite.
