Silva Logistic Services. Defileul Capusului, Bedeciu, Capusu Mic, Cetatea Bedeciu, zona recomandată pentru campare, fotografie şi relaxare în mijlocul naturii

Defileul Căpuşului are o lungime de cca. 8 km, se situează pe cursul mijlociu al pârâului Căpuş (Valea Căpuşului), între localităţile Bedeciu şi Căpuşu Mic.Versanţii sunt relativ abrupţi şi preponderent împăduriţi, cu porţiuni stâncoase frecvente. Între blocurile de stâncă relativ abrupte şi preponderent împădurite, cu porţiuni stâncoase şiroieşte Căpuşul. Pârâul coboară de la vest spre est printr-un culoar destul de strâmt, dar care permite înşiruirea alternativă de mici poieniţe, încadrând valea pe ambele părţi. Odată ajunşi aici, veţi avea impresia că vă aflaţi pe un masiv muntos aflat la peste 1200 de metri altitudine, deşi întregul defileu nu se află decât la 500-700 de metri altitudine. Prezenţa frecventă a stâncilor şi a molizilor face, însă, din această zonă una atrăgătoare pentru drumeţi. Aici se găsesc fagi, goruni, paltini de munte, mesteceni, frasini sau stejari. Vegetaţia forestieră cunoaşte şi ea fenomene de inversiune în ceea ce priveşte speciile forestiere foioase. Speciile lemnoase dominante sunt molidul, fagul sau gorunul. Fauna este reprezentată de peşti precum cleanul, scobarul, păsări (acvila, barza neagră), mamifere (veveriţa, căprioara, lupul, mistreţul, vulpea). În ceea ce priveşte istoria acestor locuri, pe malul drept al Căpuşului s-a ridicat, la începutului evului mediu, o fortăreaţă, cunoscută sub numele de Cetatea Bedeciu. Valea Căpuşului era, pe vremuri, de o mare importanţă strategică şi reprezenta o cale importantă de acces, legând nordul Transilvaniei de Crişana (varianta timpuriu medievală a drumului Cluj – Oradea de astăzi). Astăzi nu veţi mai putea vedea, însă, urmele aceste cetăţi. Zona este recomandată, însă, pentru campare, pentru fotografie şi relaxare în mijlocul naturii, dar este cunoscută şi de pescari.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole