Politistii din Sebes continua sa doarma pe manelele din cartierul romilor!

Am sesizat de atatea ori Politia, referitor la chefurile, scandalurile si dedicatiile cu manele care se fac noaptea, la ore tarzii, in cartierul romilor din Sebes, incat mi-e si lehamite sa mai revin asupra acestui subiect!… Am cerut si interventia IPJ Alba, IGP, Ministerului de Interne etc…. Le-am solicitat celor de la Politia din Sebes, care patruleaza noaptea prin oras, sa treaca si prin cartierul zgomotos. Promisiuni, promisiuni, promisiuni… Se pare ca purtatorilor de uniforma albastra le place sa doarma noaptea, pe manelele din cartier, altfel nu se explica indolenta, nepasarea, lipsa de reactie! Si, ca sa dau un exemplu, azi noapte (miercuri noaptea, 21.06.2023) la ora 01,15, cheful, distractia, dedicatiile rasunau din toata puterea boxelor…  Politisti…canci! Nu stiu ce trebuie sa mai facem pentru a convinge politistii din Sebes sa-si faca datoria!… O sa sesizam din nou forurile competente, poate, poate!…(Foto arhiva)

Iosif Gligor

P.S. Iata si raspunsul IPJ Alba:

,,Urmare apariției articolului ”Polițiștii din Sebeș continuă să doarmă pe manelele din cartierul romilor”, apărut în publicația on-line Alba News, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Alba face următoarele precizări: În noaptea de 21 spre 22 iunie 2023, la Poliția Municipiului Sebeș nu a fost înregistrată nicio sesizare cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice în cartierul la care se face referire în articol. O patrulă de siguranță publică a fost prezentă, în jurul orei 00.00, în cartier, oră la care era liniște pe toate străzile acestuia. Străzile din cartierul respectiv sunt cuprinse în itinerariul de patrulare, iar polițiștii sunt prezenți, zilnic, în zonă, dar, având în vedere că trebuie acoperite și alte zone din municipiul Sebeș, nu poate fi asigurată o prezență permanentă a polițiștilor în cartier.În cazul în care cetățenii constată tulburări ale ordinii și liniștii publice sunt rugați să le sesizeze prin 112 sau direct la Poliția Municipiului Sebeș, iar măsurile legale vor fi aplicate urgent.”

Recomandari

Alte Articole