Un tractorist neatent a accidentat o bătrână în localitatea Decea

Ieri, la ora 17.02, D.M.C., de 40 de ani, din localitatea Decea, în timp ce conducea un tractor cu remorcă pe strada Principală din localitatea Decea, a efectuat o manevră de viraj spre dreapta, cu intenţia de a pătrunde în curtea unui imobil, împrejurare în care V.A., o femeie în vârstă de 52 de ani, din localitatea Decea, care se afla pe încărcătura din remorcă, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.
În urma accidentului femeia a suferit o fractură la nivelul braţului drept şi a fost transportată la spitalul din Aiud unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Cu ocazia soluţionării accidentului, poliţiştii au constatat că tractorul condus de D.M.C şi remorca tractată, nu sunt înmatriculate sau înregistrate.
Faţă de D.M.C., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.

Recomandari

Alte Articole