Un bărbat din Roșia Montană a ajuns în stare de inconștiență la spital, după ce a fost lovit în cap cu toporul

Ieri, poliţiştii Postului de Poliţie Roşia Montană, au fost sesizaţi cu privire la faptul că la o locuinţă din cartierul Dăroaia, s-a produs un scandal.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi a intervenit pentru aplanarea conflictului iar din primele cercetări efectuate au stabilit că scandalul s-a produs, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între C.C., de 30 de ani, N.F.S., de 19 ani, pe de o parte şi L.I., de 39 de ani, pe de altă parte.
În timpul conflictului cei 3 şi-au aplicat reciproc lovituri iar C.C. l-a lovit cu un topor în zona capului, pe L.I., provocându-i un traumatism.
Victima a fost transportată, în stare de conștientă, la spitalul din Abrud de unde a fost transferată, pentru investigaţii şi asistenţă medicală de specialitate, la Spitalul Judeţean Alba.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment, urmând ca în funcţie de concluziile medico legale ce vor fi formulate în cauză, să fie făcută încadrarea juridică a faptei.

Recomandari

Alte Articole