În data de 19.09.2013, ora 21.06 poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ocna Mureş au fost sesizaţi telefonic prin numărul de urgenţă 112 despre faptul că pe strada Andrei Mureşanu din Ocna-Mureş, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, în urma căruia a rezultat avarierea unui autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că Marian M., de 44 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce a condus un autoturism aflându-se în stare de ebrietate, pierde controlul volanului şi părăseşte partea carosabilă, răsturnându-se pe partea stângă a drumului şi provocând avarierea autoturismului. Totodată poliţiştii au stabilit faptul că acesta deţine un permis de conducere care a fost anulat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalului Municipal Aiud, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele bărbatului s-a întocmit un dosar de cercetare penală, în care acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice ale unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală” şi „conducerea pe drumurile publice ale unui autovehicul de către o persoană al carei permis de conducere a fost anulat”, fapte prev. si ped. de art. 87, alin. 1 si art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice..