Ieri, poliţiştii Postului de Poliţie Ighiu, au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Ighiu, în legătură cu faptul că în jurul orelor 12.06, socrul său a fost găsit spânzurat în locuința sa, de pe raza comunei Ighiu. Din primele cercetări efectuate de echipa operativă deplasată la faţa locului a rezultat că, în jurul orei 12.00, G.P., de 50 de ani, din comuna Ighiu, fiind singur în casă, s-a spânzurat de un cuier metalic.
Medicii SMURD Alba, sosiți la fața locului, au efectuat manevre de resuscitare a acestuia timp de 40 minute, ulterior aceștia au declarat decesul bărbatului.
Cu ocazia examinării sumare a cadavrului, nu au fost evidenţiate urme de violenţă. G.P. a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei morţii.
Cercetările sunt continuate.