Târg caritabil cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști, la Centrul de zi „Sfânta Varvara” Baia de Arieș

 

Centrul de zi „Sfânta Varvara” Baia de Arieș organizează astăzi, 19 aprilie, un târg caritabil cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști. Toate obiectele expuse spre vânzare au fost realizate de copiii din oraș care frecventează acest centru de zi. Copiii, ajutați de educatori, au confecționat obiecte decorative, ouă încondeiate sau felicitări.

„Evenimentul de astăzi deschide poarta intercunoașterii și a dezvoltării relațiilor sociale atât între benficiarii centrului cât și între colaboratorii și reprezentanții instituțiilor statului la nivel local. Am dori să mulţumim Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieş pentru colaborare”, au precizat reprezentanții Centrului de zi din Baia de Arieș.

Centrul de zi „Sfânta Varvara” Baia de Arieș a fost înfințat în anul 2015 cu scopul de a răspunde nevoii de educaţie continuă a copiilor care provin din familii cu o situaţie socio-materială precară din orașul Baia de Arieș dar şi de a preveni abandonul şcolar. Benficiari ai acestui centru de zi sunt 25 de copii din Baia de Arieș care provin din familii sărace sau se află în risc de abandon şcolar. Aceştia beneficiază zilnic de o masă caldă şi o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor, consiliere socială, psihologică și pastorală dar şi de servicii educative și de socializare. De asemenea, copiii sunt orientaţi şcolar de către psiholog pentru a-şi alege o profesie ţinând cont de performanţa şcolară şi capacitatea lor de a învăţa. Copiii au vârste cuprinse între 7 şi 13 ani, sunt din clasa pregătitoare până în clasa a VIII-a, iar atunci când au fost admişi în centrul de zi aveau rezultate școlare scăzute, fiind în risc de eşec sau abandon şcolar. Lunar copiii beneficiari primesc rechizitele necesare pentru şcoală, iar împreună cu familiile lor beneficiază şi de consiliere psihologică.

Acest centru funcţionează în cadrul unui parteneriat încheiat între Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Consiliul Local Baia de Arieș, Parohia Ortodoxă Baia de Arieș, Grup Şcolar „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş și Poliţia Oraşului Baia de Arieş.

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole