Starea partiilor in judetul Alba

Domeniul Schiabil Şureanu
Acces: ruta Sebeş – barajul Oaşa pe DN 67 C, apoi la dreapta, pe lângă baraj pe DJ 704, ruta Oașa – Mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Domeniul Schiabil Şureanu. Distanţă: 82 km. Durată: maxim 2 h 30 min, incluzând popasuri.
Drum: singura porțiune care pune mari probleme de accesibilitate șoferilor e cea care se află spre finalul drumului înspre Domeniul Schiabil Șureanu, și anume tronsonul dintre barajul Oașa și Mănăstirea Oașa (DJ 704), pe o lungime de 6 km. Drumul e foarte accidentat, aproape inaccesibil mașinilor cu gardă joasă, așadar recomandăm folosirea anvelopelor de iarnă și a lanțurilor, precum și sporirea atenției. Pentru a evita problemele, vă sugerăm să faceți acasă probe de montare a lanțurilor.
Parcare: la sfârșit de săptămână, parcarea de la baza pârtiilor devine insuficientă, astfel că turiștii sunt obligați să parcheze pe drum, ceea ce va crea o serie de ambuteiaje.
Pârtii: în prezent, toate cele 8 pârtii (A 1, A 2, C 1, C 2, C 3, C 4, S 1, S 2) sunt funcționale. Stratul de zăpadă măsoară peste 1 m grosime, fiind perfect pentru practicarea sporturilor de iarnă. Pârtiile sunt bătătorite frecvent și nu prezintă denivelări datorate ninsorilor abundente. Predomină zăpada tip powder, ideală pentru snowboard și freeride.
Meteo: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Șureanu ninsorile vor reîncepe vineri și vor fi sub formă de averse. Temperaturile continuă să fie scăzute (înregistrând, sâmbătă și Duminică, minime termice de -10 grade).
Servicii: asistenţă Salvamont; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centru de închirieri schiuri & snowboards în Luncile Prigoanei; centru de închirieri schiuri la baza pârtiei; trei restaurante de tip after-schi, aflate pe pârtii.
Informații despre cazare: www.schisureanu.ro, www.luncile-prigoanei.ro, www.luncile-prigoanei.eu, www.valeasebesului.ro
Instalații de cablu: atât telescaunul recent inaugurat, cât și cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până Duminică, între orele 09.30 – 16.30. În cazul în care vântul va depăși viteza de 60 km/oră, telescaunul va fi oprit din motive de siguranță.
Tarife pentru Domeniul Schiabil Șureanu
Tarife: adulţi / copii
Skipass 1 punct – 5 lei / 4 lei
Skipass 3 puncte – 15 lei / 10 lei
Skipass 6 puncte – 25 lei / 20 lei
Skipass 12 puncte – 45 lei / 35 lei
Skipass pentru o zi – 75 lei / adult şi 60 lei / copil
Teleschi Curmătura – 1 punct / urcare
Teleschi Șureanu – 1 punct / urcare
Telescaun Aușelu – 2 puncte / urcare
Arieşeni (stațiunea Vârtop)
Acces: stațiunea se află la granița dintre județele Alba și Bihor, la o altitudine de circa 1.200 m, aproape de șosea. În județul Alba, ruta este Alba Iulia – Câmpeni pe DN 74 A, apoi pe DN 75 ruta Vadu Moților – Albac – Scărișoara – Gârda de Sus – Arieșeni – Bubești – Vârtop. Distanță Alba Iulia – pârtii: 127 km. Durată: 2 h 30 min, incluzând popasuri.
Drum: este asfaltat în întregime, fiind accesibil oricărui tip de autovehicul. Sunt obligatorii anvelopele de iarnă și, în funcție de stratul de zăpadă de pe șosea, de lanțuri pentru roți.
Parcare: poate deveni insuficientă datorită îngustării carosabilului de către troienele de zăpadă.
Pârtii: în urma ninsorilor abundente, stratul de zăpadă de pe pârtiile Vârtop 1 și Vârtop 2 depășește 1 m, fiind suficient pentru practicarea sporturilor de iarnă. Ambele pârtii sunt bătătorite de către utilajele speciale. Atenție, însă, Vârtop 2 prezintă în partea superioară o mulțime de denivelări care pot crea dificultăți imprevizibile la coborâre, în special pentru începători.
Meteo: conform prognozelor meteo (www.accuweather.com), vineri urmează ninsori sub formă de averse. Temperaturile continuă să fie foarte rece (înregistrând, Duminică, minima termică de -9 grade Celsius), cu cer parțial noros și vânt slab.
Servicii: asistenţă Salvamont; școală de schi la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor.
Informații despre cazare: www.cazare-arieseni.viaromania.eu, www.arieseni.info, www.parcapuseni.ro, www.arieseni-apuseni.ro
Instalații de cablu: cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până Duminică, între orele 10.00 – 17.00. De asemenea, pârtiile sunt prevăzute cu instalație de nocturnă.
Tarife pentru pârtiile Vârtop 1 și Vârtop 2
Tarife teleschi Vârtop 1: adulţi / copii
1 urcare – 5 lei / 3 lei
Tarife teleschi Vârtop 2: adulţi / copii
1 urcare – 2 lei / 1 leu

Recomandari

Alte Articole