Ieri, poliţiştii din Cugir au fost sesizaţi cu privire la faptul că în zona numita “Tabaristi” , situată între localităţile Vinerea şi Şibot, într-o zonă cu lăstăriş, a fost găsit un bărbat spânzurat. În urma verificărilor efectuate de poliţişti a fost identificat Alexandru O., de 39 de ani, din Cugir, un bărbat care era dispărut de la domiciliu din data de 28.01.2013 şi care era dat în urmărire naţională.

La o verificare sumara a cadavrului nu au fost constatate urme de violenţă. Acesta a fost transportat la morga spitalului din Cugir unde specialiştii legişti urmează să efectueze necropsia în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morţii. Cercetările sunt continuate.

De asemenea, ieri, în jurul orelor 21.40, poliţiştii Postului de Poliție Transport Feroviar Aiud, au fost sesizați cu privire la faptul că între P.O. Decea și Halta C.F. Unirea, trenul de marfă 21720-1, care circula pe direcția Aiud – Războieni, a surprins și accidentat mortal o persoană de sex bărbătesc.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au identificat pe Ş.A., de 21 de ani, din comuna Miraslău, care prezenta leziuni pe întreg corpul.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că tânărul s-a aruncat în faţa trenului de marfă, în cauză neexistând suspiciuni cu privire la moartea acestuia.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipiului Aiud în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei morții.
Cercetările sunt continuate.

Recomandari

Alte Articole