Povestea satului Alun a început acum o mie de ani, atunci când era mai pe deal, dar odată cu alte sate din jur, a alunecat. A rămas să străjească satul doar coama dealului, acolo unde, ciobanul Ovidiu stă în botă și privește nemărginirea pustie. Casele, unele prăbușite în uitare, altele își ițesc semeț acoperișul și-l lasă în bătaia soarelui, în mângâierea lunii și astâmpărul ploii. În sat mai sunt câțiva oameni: familia ciobanului, încă o familie, două măicuțe și un preot călugăr.
La sfârșitul săptămânii, când oamenii care s-au făcut orășeni se întorc să-și vadă de case și de grădini, parcă e un alt sat. Acolo se regăsesc și ei și au timp de povești; orașul le-a răpit bucuria de a sta la poartă și de a-și aminti. Se duc și în cimitir să pună la punct mormintele. Le este drag să intre și să se închine în Biserica de marmură, lăcaș care a fost construit în 1938 din blocuri de marmură de preotul Petru Roșu.
Povestea preotului este impresionantă, iar viața lui a fost un lung șir de întâmplări nefericite. A rezistat pe două fronturi, a fost purtat prin șase închisori. În 1942, Petru Roşu a mers pe Frontul de Est, în Al Doilea Război Mondial, până la Sevastopol, ca preot misionar. S-a întors rănit în ţară, însă doi ani mai târziu, a ajuns din nou pe front, în Vest. A fost decorat cu ordinul „Coroana României“ şi cu medalia „Pobeda“. Preotul s-a întors în satul Alun, unde a slujit la Biserica de marmură până în 1958, când a fost arestat. A fost acuzat de activitate politică legionară şi instigatoare împotriva regimului după ce a fost denunțat de un alt preot, după cum susține nepoata acestuia. A fost condamnat de Tribunalul Militar Braşov la nouă ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale“. A fost purtat prin închisorile şi lagărele de la Deva, Jilava, Gherla, Salcia, Periprava şi Aiud până în 1964. A murit în acel an în temnița din Aiud. (Continuare aici)
