Castrul roman Arutela este un monument istoric, situat între localitățile Păușa și Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, lângă orașul Călimănești, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 datând din epoca romană anii 137–138 d.C. Construcția se găsește pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia și în ambianța complexului hidroenergetic Turnu.
Datarea s-a făcut pe baza unei inscripții, descoperită în dublu exemplar în fața a două din porțile castrului, din care rezultă că acesta a fost construit în vremea împăratului Hadrian, de un detașament de arcași sirieni (Suri Sagittari), în anul 138, din ordinul lui Titus Flavius Constans, procurator și guvernator militar al Daciei Inferior. Ultima monedă, ca datare, descoperită la Arutela, a fost emisă între anii 220–223 d.C. La Arutela a existat și o așezare dacică, care și-a prelungit existența sub stăpânirea romană.
Fortificația construită din lespezi de piatră are formă pătrată cu laturile de 60 de metri prevăzute cu turnuri semicirculare la colțuri și turnuri pătrate de o parte și de alta a porții pretoriene. Pe celelalte două laturi se văd porțile de serviciu (porta principalis dextra și porta principalis sinistra). Zidul de incintă a fost ridicat din blocuri mari de piatră de formă dreptunghiulară și, după caz, lespezi subțiri și piatră măruntă, nefasonată, prinse cu mortar, pentru a se asigura orizontalitatea.
La partea interioară a zidului de apărare sunt construiți o serie de pinteni din piatră, care alcătuiau compartimente menite să adăpostească barăci pentru depozite de materiale și grajduri pentru caii trupei, iar deasupra lor se așezau bârne de lemn care formau puntea continuă pentru drumul de rond al santinelelor.
În interiorul castrului din dreptul porții pretoriene pornește o alee, via praetoria, alcătuită din pavaj de pietre de râu, care se întretaie cu via principalis, în fața clădirii comandantului (praetorium). În spațiile rezultate din această intersecție se distinge o sală de adunare a soldaților (collegium militare) cu opt baze rectangulare pe mijloc pentru susținerea acoperișului. În restul spațiului liber erau pavilioanele soldaților și un atelier de fierărie pentru nevoile garnizoanei.
Conform constatărilor și dovezilor arheologice, în prima jumătate a secolului III, o revărsare neobișnuită a Oltului a distrus latura de vest a castrului, determinând retragerea de aici a garnizoanei romane.
