Silva Logistic Services. Peștera Piatra Altarului este cea mai frumoasă peştera din ţară si din Europa.

Peștera Piatra Altarului este accesibilă doar specialiștilor și aceștia spun că este una dintre cele mai frumoase peşteri din ţară si din Europa. Cele patru mari galerii, botezate Palatul, Paradisul, Geoda şi Altarul Urşilor, pe cât sunt de frumoase pe atât sunt de greu accesibile și din acest motiv publicul nu le poate admira încă.

Peştera este situată în zona Padiş, în munţii Bihorului, şi a fost descoperită de Daniel Cârlugea și Doru Croitoru în 1984, ambii de la Clubului Politehnica din Cluj.

Peştera Piatra Altarului reprezintă o adevarată lume conservată într-un masiv de calcar, departe de schimbările rapide ale civilizației. Este împărțită pe 4 nivele: unul activ, unul semiactiv şi două fosile. Este un loc extrem de bogat și variat în speleoteme calcitice.

Intrarea în peşteră este îngustă. Interiorul se desfăşoară pe o suprafaţă de aproximativ 3150 de m, de-a lungul celor 4 galerii mai sus menționate

“Sala Palatului și Galeria Paradisului sunt probabil cele mai frumos concretionate sectoare de peșteră din Europa. Între formațiunile deosebite ce se găsesc aici amintim: macrocristale de calcit (tip colți de câine) ce tapetează pereții Geodei și formează buzdugani și nuferi, cristale scheletice de calcit (triunghiuri escavate), stalagmite monocristal, coloane tip palmier, draperii cu nodozitati sferoidale, numeroase discuri, coralite, perle de peșteră, helictite, etc. Împreună cu Peștera Rece, Diaclaza, Ponorul Marte, Ponorul Mic, Peștera cu Oase și Izbucul Alunului Mic alcătuiește Sistemul Hidrocarstic Ponor. Datorită valorii deosebite, peștera are un regim de vizitare extrem de restrictiv.” (speologie.org)

Peștera nu este amenajată pentru public, fiind deschisă doar pentru cercetări ştiinţifice. A fost încadrată în categoria A, în care se regăsesc peşterile de valoare excepţională care, prin interesul ştiintific sau unicitatea resurselor sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional.

Pentru a fi vizitată, începând cu anul 2013, sunt necesare două aprobări majore: una din partea Comisiei Patrimoniului Speologic, alta din partea Parcului Natural Apuseni.

Acest regulament se aplică pentru vizitarea oricărui alt vestigiu cavernicol de asemenea categorie de pe teritoriul României. Vizitarea peşterii nu se poate realiza decât în grupuri însotiţe de profesori specializaţi, sau speologi, cu echipament adecvat. (financiarul.ro)

Mădălina Corina Diaconu

surse: tvr.ro, speologie.org, financiarul.ro

Recomandari

Alte Articole