Banatul Montan, între creste de munţi şi vaduri de apă, oferă turiştilor adevărate splendori ale naturii, cu care Dumnezeu a dăruit aceste meleaguri.
Perla Munţilor Banatului este Semenicul, munte cu nume de floare şi de legendă. Floarea Semenicului, soră bună cu floarea de colţ, însă mai puţin arătoasă, „este albă sau roză, pufoasă, formată dintr-o alăturare de mai multe floricele. Se poate vedea şi culege vara, în luna august.” [Peia L., 1995].
Legenda muntelui spune că, în trecut, pe platoul muntelui, aveau loc nedeile, tradiţionalele serbări populare ale păstorilor din Banatul de munte, pe „drumul transhumanţei”. „La istro-români, cuvântul „sămeni” înseamnă târg şi sărbătoare religioasă, ceva asemănător nedeii de pe vremea dacilor. Sub influenţă slavă el s-a transformat în Semenic. (…) Nedeile îşi au originea în trecutul îndepărtat al neamului nostru de agricultori şi oieri.” [Meilă M., 2011].
De aici şi numele de Piatra Nedeii (1437), cel mai mic vârf al Muntelui Semenic.
La nedeile de pe Muntele Semenic se schimbau mărfuri şi veşti, iar cântecul şi jocul chemau la bucurie. Aşa s-a născut, poate din uşoară invidie, dar şi din fascinaţia faţă de măreţia muntelui, cântecul (doina) de dragoste al bănăţeanului.
Muntele Semenic este denumit metaforic „Castelul de apă” al Banatului, pentru că „izvoare şi râuri cu apă cristalină pornesc în toate părţile şi curg radial la vale ca nişte spiţe ale unei roţi”. [Bizerea M., 1971].
Cele mai importante râuri (Nera, Timiş şi Bârzava) izvorăsc de aici. Tot de pe Muntele Semenic pornesc afluenţii de pe dreapta ai râului Belareca, râu care se întâlneşte cu Cerna la gara staţiunii construită în stil baroc.
Numai Caraşul izvorăşte din Munţii Aninei.
Muntele Semenic „îşi oglindeşte fruntea înaltă a crestelor sale în luciul vadurilor de ape care brăzdează aceste tărâmuri de legendă.” [Fabian F.V., 2007].
Frumuseţea peisajelor cu iz de sălbăticie, salba de lacuri artificiale şi apele limpezi ale râurilor cu izvoare reci fac din Muntele Semenic o oază minunată pentru practicarea turismului în orice anotimp al anului.
În ajutorul celor ce doresc să admire muntele Semenic şi salba de lacuri a venit natura care „nu a presărat cu râpe adânci căile drumeţilor şi nu a opus adversitatea prăpăstiilor celor ce vor să urce culmile. (…) Oricine poate să ajungă oriunde.” [Birou V., 1982].
De aceea, vom încerca să înfăţişăm staţiunile de pe Semenic din perspectiva turistului care le va privi cu ochi noi, deşi ştie că Semenicul şi Băile Herculane au fost „externalizate” către oameni privaţi care nu sunt din partea locului şi „nu simt nimic pentru Banat”, chiar şi cu preţul de a nu fi mai bine decât înainte de 1989.
Se propune un traseu turistic pe care la câţiva paşi de cărare eşti în mijlocul naturii sălbatice şi un parc tematic în care natura se oferă omului din plin. În Banat „omul şi-a ales locurile, iar locurile l-au legat pe om.” [Birou V., 1982].
