Parcul Naţional Defileul Jiului
De la Livezeni şi până la Bumbeşti-Jiu, localitate situată de cealaltă parte a munţilor, în judeţul Gorj, Jiul şi-a făurit, pe o lungime de 33 km, cel mai sălbatic defileu de pe apele sale interioare, înfăţişând, aspru şi de temut, încleştarea milenară dintre stânci şi şuvoaie. 
Sălbăticia recunoscută a defileului provine nu numai din îngustimea sa, din asprimea pereţilor care-l delimitează, ci şi din gravitatea emoţională cu care a fost umanizat. Jiul pătrunde în defileu la Livezeni, la 556 m, iar la Bumbeşti-Jiu ajunge la 305 m, realizând o diferenţă de nivel de 251 m, adică o pantă medie de 7,6 m la un kilometru. Structura litologică variată (cuartiţele, şisturile ceritoase, amfibolitele, calcarele cristaline – roci foarte rezistente, favorabile formării şi menţinerii pereţilor, ţancurilor şi jgheaburilor) a dus la sălbăticia şi asprimea defileului.
Acesta începe de la confluenţa cu râul Sadu şi ţine până la Iscroni, în N. În defileul foarte îngust se varsă în Jiu o serie de pâraie, cu caracter torenţial, din care cele mai importante sunt: Măgura Mare, Dumitra, Cerbănaşul, Braţcu, Sadu, unele însoţite de drumuri forestiere. Meandrele încătuşate ale Jiului în defileu sunt însoţite de succesiuni de curbe ale şoselei, de artere de comunicaţie au fost săpate în stâncă din cauza strâmtorii defileului. Cele două masive Parâng, pe stânga Jiului şi Vâlcan pe dreapta acestuia se ridică ameninţător de abrupţi, cu trene de grohotişuri deasupra albiei râului care “mugeşte“ în încătuşarea defileului.
Calea ferată Bumbeşti-Livezeni, construită în 1948, permite una din cele mai impresionante călătorii cu trenul din ţara noastră. Privită de pe înălţimea viaductelor, Defileul Jiului îşi desfăşoară întreaga lui măreţie.
Datorită frumuseţii acestui unic loc, a sălbăticiei care copleşeşte fiecare pas făcut, dar şi a unicităţii sale Defileul Jiului a fost declarat parc naţional. 
Descrierea limitelor Parcului Naţional Defileul Jiului (conform H.G. 1581/ 2005)
Limita nord-estică porneşte din aval de confluenţa Jiului de Vest cu Jiul de Est, urmăreşte Culmea Ogrinului, coboară prin pădure spre SE în pârâul Polatiştea silvice, urcă pe pârâul Stolojoaia şi culmea omonimă până în culmea Polatiştei şi urmează spre est culmea Polatiştei, parte în golul montan, cu vârfurile Pietricica, 1355 m, Piatra Angelii ( Piatra Argelii, pe harta topografică) 1432 m până în cumpăna apelor dintre bazinele hidrografice Chitu şi Sadu (circa 2,5 km E de Vf. Piatra Argelelor).
Limita sud-estică. Din culmea Polatiştei, limita coboară aproximativ perpendicular spre sud pe Culmea Alunului dintre bazinele hidrografice Chitu şi Sadu şi intră în pădure, apoi traversează alternativ teritorii păduroase şi goluri montane prin Vf. Trântor (991 m), se continuă cu Culmea şi Vf. Bâlbea, până la confluenţa pârâului Sadu cu Jiul. De aici urmează talvegul Jiului până la podul peste Jiu al drumului judeţean Tg. Jiu – Sâmbotin.
Limita sud-vestică. Din talvegul Jiului, urcă spre N pe Culmea Pleşa la Vf. Runcu Porcenilor (1030 m) şi apoi pe Culmea Runcu Porcenilor la Vf. Pietriceaua (1202 m) şi în continuare pe Culmea Pietriceaua până la punctul La Crucea de Piatră în Culmea Căpăţânii din Golul de munte Tenia-Dumitra.
Limita nord-vestică. Culmea Căpăţânii din Golul de munte Tenia-Dumitra se continuă spre NV prin Pasul Vulcan, 1621 m, pe Culmile alpine Chenia-Dumitra cu Vf. Drăgoiu, 1600 m şi Carcanului la Vf. Cândetu (1548 m), urmăreşte limita nordică a golului montan Polatişte, prelungită, în pădure, după care coteşte perpendicular spre N şi de aici coboară în talvegul Jiului.
Unul dintre principalele râuri ale României, Jiul, se întinde pe o lungime de 348 km şi cuprinde un areal de 10.469 km², de pe care adună apele a numeroşi afluenţi. Cursul râului drenează versanţii sud-vestici ai Carpaţilor Meridionali, apoi partea vestică a Piemontului Getic şi Câmpia Olteniei.
Jiul se formează în depresiunea Petroşani, prin unirea Jiului de Vest (sau Jiului Românesc) cu Jiul de Est (sau Jiul Transilvanean), la Livezeni-Iscroni (Surduc).
Hărţile şi scrierile antice nu consemnează denumirea răului sub forma sa actuală. Numele acestei ape este pomenit de Herodot şi Ptolemeu. Pentru acest râu s-au păstrat doi termeni: GILFIL sau GILPIL şi RHABON. Atât radacina GIL, cât şi RAB sunt daco – getice. Denumirea Rhabon, folosită în Muntenia, va fi probabil înlocuită cu Gilfil sau Gilpil în perioada de formare a statului dac, cuvânt ce s-a modificat destul de uşor în Jiu şi care apare astfel, în 1700, pe harta Stolnicului Constantin Cantacuzino. Acest toponim va fi folosit şi de cartografia europeana. ( aici )
