Situaţi la limita a trei judeţe, Munţii Şureanu se numără din fericire printre masivele muntoase din România care au avut mai puţin de suferit de pe urma activităţilor omeneşti. Sălbatici şi pitoreşti fără a fi abrupţi şi greu de parcurs, aceşti munşi adăpostesc încă un cadru natural sublim, cu păduri parcă nesfârşite în care trăiesc numeroase specii de animale. Bogăţiile naturale şi culturale ale Munţilor Şureanu îi recomandă deci, ca pe o destinaţie ideală pentru drumeţii montane într-un cadru aparte, pentru toţi turiştii care vor să descopere unii dintre cei mai frumoşi munţi din judeţul Alba şi nu numai! Un cadru natural de excepţie. Din punct de vedere orientativ, Munţii Şureanu prezintă două mari subdiviziuni, anume Munţii Sebeşului spre est şi Munţii Orăştiei spre vest.
Geografic vorbind, ei fac parte din grupa mai mare a Munţilor Şureanu-Parâng-Lotrului, una dintre cele mai mari grupe din întregul lanţ al Carpaţilor Meridionali. Munţii Şureanu sunt relativi medii şi mici ca înălţime (altitudinea maximă atinge 2.130 metri pe Vârfu lui Pătru), dar au în schimb o suprafaţă relativ întinsă (1.585 kilometri pătraţi) comparativ cu alte masive muntoase din România.
Apus de soare în Munţii Şureanu Sursa foto: Shutterstock
Nu sunt foarte abrupţi sau prăpăstioşi, dar au inclusiv pajişti alpine. Sunt încadraţi pe latura nordică de Dealurile Orăştiei, o zonă de podiş între localităţile Călan şi Sebeş. Râul Sebeş îi desparte de Munţii Cindrel din judeţul Sibiu, iar pârâul Tărtărău îi desparte de Munţii Lotrului din judeţul Vâlcea. Pe partea vestică, Munţii Şureanu sunt delimitaţi de Depresiunea Haţegului, iar pe partea estică sunt delimitaţi de Depresiunea Petroşani şi răul Jiu. La sudul Munţilor Şureanu găsim Munţii Parâng.
Din punct de vedere geologic, Munţii Şureanu sunt compuşi în mare parte din şisturi cristaline suprapuse peste roci de granti şi gneiss. În sud-vestul munţilor nu mai găsim astfel de roci dure, ci roci mai moi din grupa calcarelor jurasice. Calcarele din Şureanu sunt modelate de Natură şi formează zone carstice cu peşteri, chei, piscuri, ravene.
Panorama în Munţii Şureanu Sursa foto: Shutterstock
Munţii Şureanu au şi o mică zonă glaciară, cu microrelief specific, puternic modificat de deplasarea sau stagnarea gheţarilor alpini. Zona glaciară a Munţilor Şureanu este situată între culmile Şureanu şi Cârpa. În văile săpate de gheţari de-a lungul mileniilor s-au format şi cele trei lacuri glaciare caracteristice acestui masiv muntos, anume Iezerul Şureanu, Iezerul Cârpa şi Iezeraşul Cârpa. Munţii Şureanu se bucură de o importantă reţea hidrologică, deci turiştii care îl vizitează au unde să găsească apă. Apropo de ele, apele din aceşti munţi sunt atât ape curgătoare de suprafaţă şi adâncime, cât şi lacuri naturale şi artificiale.
Cele mai importante cursuri de apă curgătoare de aici sunt Sebeşul, Râul Mare, Râul Mic, Cugirul, Pianu, Orăştie, Strei, Şipot, Şura Mare şi Ciclovina. În zona calcaroasă din sud-vest, există râuri subterane, undele mai lungi de 1 kilometru. Pentru a volaorifica potenţialul hidroenergetic al apelor de aici, oamenii au construit cinci lacuri de acumulare: Oaşa, Tău-Bistra, Obreja, Petreşti şi Canciu.
Raiul pădurilor şi vieţuitoarelor din Carpaţi
Cadrul natural al Munţilor Şureanu este unul dintre factorii care fac aceşti munţi atât de speciali. Pe verticala acestor munţi apar numeroase etaje de vegetaţie caracterizate de o mare varietate de specii.
Etajul alpin apare sub forma unor pajişti alpine pe care le întâlnim doar pe vârfurile cele mai înalte.
Etajul subalpin este cuprins între altitudinea de 770-1.950 metri fiind reprezentat de jnepeni, ienuperi, smârdar, azalee pitică, afin şi merişor.
Coborând mai jos, ajungem la etajul brazilor şi molizilor, compus aici în Şureanu din molidişuri pure, şi specii precum bradul, zâmbrul, scoruşul de munte, socul şi paltinul de munte. În pajiştile din pădurile de conifere creşte măcrişul iepurelui, perişorul şi feriga. Etajul pădurilor de foioase este compus în principal din fag, alături de alte specii caracteristice precum gorunul. Între văile Strei şi Cugir cresc încă păduri de amestec între foioase şi răşinoase. Iar pădurile pure de foioase cresc îndeosebi în partea de nord-vest a Munţilor Şureanu.
Lacul Şureanu Sursa foto: Shutterstock
De-a lungul râurilor care străbat pădurile de foioase cresc în special anini. În zona premontană dintre Săsciori, Laz şi Căpâlna se întâlnesc păduri unice compuse din amestecuri de pini şi salcâmi. În zonele reci şi umede se întâlnesc muşchi de turbă, iar ca specii endemice şi rare pentru Şureanu, aici cresc două specii de dediţei, crucea voinicului şi două specii de ghiocei. Din nefericire, în ultimele decenii, ciobanii în dorinţa lor de a obţine noi păşuni pentru turme aproape au exterminat jnepenii de aici, fie prin tăieri abuzive, fie prin incendieri. Astăzi cele mai mari jnepenişuri se întâlnesc pe versantul de deasupra Iezerului Şureanu.
Fauna este şi ea variată şi caracteristică Carpaţilor Meridionali. În etajul alpin se pot observa ciocârlii ureacheate, pasărea omătului, fâsa de munte, pietrarul, brumăriţa, şi mierla de piatră. Corbii sunt o prezenţă constantă şi rar se poate admira maiestuoasa acvilă de munte. Printe stânci trăiesc viperele comune, şopărlele de munte şi unele specii de fluturi.
În lacuri şi râuri trăiesc broaşte de munte, salamandre, tritoni, păstrăvi indigeni, lipani, moioaga, nisipariţa, zglăvocul.
Munţii Şureanu reprezintă un habitat perfect pentru lupi, urşi, mistreţi, vulpi, cerbi, căprior, veveriţe, jderi, râşi şi pisici sălbatice.
(continuare aici)
