Silva Logistic Services. Muntii Metaliferi, Cheile Glodului, Cibului, Madei, Ardeului, Uibărești, Ribicioarei, Orminzi, Băiței.

Munții Metaliferi constituie subunitatea sudică a munților Apuseni, imediat la nord de cursul inferior al râului Mureș. Teritorial se află parțial în județul Alba și parțial în județul Hunedoara iar capătul vestic aflându-se și pe teritoriul județului Arad. Din punct de vedere al localizării în ceea ce privește grupa muntoasă a Carpațiilor Occidentali, munții Metaliferi se află la sud de munții Bihor, de munții Gilăului și Muntele Mare, la sud-vest de munții Trascăului, la nord de munții Poiana Ruscă, munții Șureanu și la est de munții Zarandului. În delimitarea exactă a munților există unele discuții întrucât masivul Munții Găina aflat la obârșia Crișului Alb  ar aparține, conform majorității geografilor, munților Bihor însă pe baza geologilor, această unitate montană ar aparține munților Metaliferi. Ca relief munții Metaliferi sunt o zonă montană cu înălțimi medii. Creste cu înălțimi de peste 1000 de metri se află mai ales în partea nordică. Înălțimile scad treptat spre sud, până în Câmpia Mureșului, până la cotele de 220-230 de metri. Au câteva turnuri de calcar spectaculoase, câteva chei mai scurte. Cel mai aspectuos vârf este fără doar și poate Detunata Goală, cu coloanele de bazalt ca niște tuburi de orgă. Structura geologică a munților Metaliferi este foarte variată, chiar complicată, poate cea mai variată din Apuseni. Majoritatea rocilor provin din fundul oceanelor cu zeci sau sute de milioane de ani în urmă. Foarte aproape una de alta se găsesc roci cu vârste foarte diferite. Originea majorității rocilor este sedimentară,  provenind fie din oceane cu ape reci (șisturi cristaline), fie din oceane cu ape calde (calcare). Majoritatea obiectivelor aspectuoase, atrăgătoare sunt în zonele calcaroase, unde apar ba ca niște conuri albe fotogenice, ba chiar niște chei atrăgătoare precum Cheile Glodului, Cibului, Madei, Ardeului, Uibărești, Ribicioarei, Orminzi, Băiței.

 

Recomandari

Alte Articole