Muntele Mare este unul dintre cele trei masive înalte ale Munților Apuseni, alături de Munții Bihor și Masivul Vlădeasa. Cu o lungime de peste 40 km, de la vest la est și o lățime de aproximativ 30 km, de la nord la sud, este și una dintre cele mai întinse grupe ale Apusenilor. Este cuprins aproximativ între văile: Someșul Rece la nord, Iara la est, Arieș la sud și Bistra la vest. Formează împreună cu Munții Gilău grupa montană Gilău-Muntele Mare. Altitudinea maximă este atinsă în Vârful Muntele Mare, cu 1826 m. Trăsătura definitorie este dată de întinsele suprafețe de nivelare înalte cu aspect de platou. Accesul în masiv se poate face de pe DJ107M, care face legătura dintre DN75 și E60, cu continuare pe DJ107R pe ruta Băișoara – Stațiunea Muntele Băișorii. Se mai poate ajunge de pe DN75, printr-o serie de drumuri neasfaltate, care pornesc din localitățile: Bistra, Lupșa și Poșaga.Geologia masivului include cele mai vechi roci ale Munților Apuseni. Fundamentul cristalin a fost străpuns în urmă cu aproape 300 mil de ani ( după altă analiza 530 mil de ani ) de cea mai mare intruziune magmatică din cuprinsul Munților Apuseni, aceasta fiind cunoscută sub denumirea de “Granitul de Muntele Mare”.
Pe latura sudică, sud-estică se găsesc roci sedimentare, dintre care calcarele își pun amprenta cel mai pregnant în relief, în masivul Scărița-Belioara și în aliniamentul de chei pe care râurile și le-au sculptat în culmea Vulturese. În diferitele faze ale înălțărilor alpine a fost sculptată apoi suprafața de nivelare Fărcaşa Cârligatele, cea care este foarte bine păstrată pe interfluviile grupei Gilău-Muntele Mare.
Această suprafață este corespondenta suprafeței Borăscu din Meridionali, doar că la o altitudine mai coborâtă, de doar 1600-1800 m.
