Din orașul Câmpulung Moldovenesc începe drumuul care urmărește Valea Izvorului Alb ce urcă pe creasta Rarăului unde se află Cabana Rarău la altitudinea de 1.538 metri (14 kilometri pentru autovehicule, trei-patru ore cu scurtături pe potecă de picior, marcaj punct roșu).
De la cabană la Pietrele Doamnei, pe potecă aproximativ un kilometru. Din drumul pe Valea Izvorului Alb se desface pe pârâul Limpedea, marcajul crucea galbenă, care duce în Vârful Rarău și la Cabana Rarău.
Din Câmpulung Moldovenesc pe valea Caselor, prin rezervația Moara Dracului în Vârful Rarău și la cabană, marcaj cruce roșie).
Din Valea Bistriței în satul Chiril, la Cabana Rarău, drum auto îngust, cu piciorul trei ore, marcaj punct albastru.
Din Vatra Dornei la Cabana Giumalău și de aici pe creastă la cabană, marcaj bandă roșie, care se continuă peste muntele Todirescu. Din Pojorâta pe Colbu, marcaj cruce galbenă urmat de bandă roșie, 17 kilometri.
Formațiune geologică foarte spectaculoasă morfologic, martor important al trecutului geologic, cu vegetație bogată în specii endemice. Primele cercetări geologice au fost întreprinse de geologii austrieci C. M. Paul (1876), V. Uhilg (1903), V. Volz (1903) și de cercetătorii români Th. Kräuter (1929), M. Ilie (1957), I. Turculeț (1963), Gr. Popescu și D. Patrulius (1964).
Masivul Rarău aparține zonei cristalino-mezozoice a Carpaților Orientali și anume, părții externe cunoscută sub numele de sinclinalul marginal, segmentul nordic fiind sinclinarul Rarău. Flancurile au la bază șisturi cristaline peste care se află depozite mezozoice, începând cu conglomerate și șisturi violete triasic inferioare, urmate de jaspuri, dolomite și calcare triasice medii și jurasice, peste care urmează depozitate cretacice de conglomerate, șisturi, marne, gresii, cu o sedimentație haotică. În ea sunt înglobate blocuri complet străine cu succesiunea normală de pe flancurile sinclinalului, fiind vorba de calcare triasice de cu totul alt tip și altă vârstă și de roci magmatice. Acest tip de formațiune este denumită fliș sălbatic (Wildflysch) iar elementele însedimentate se numesc oliostolite. În acest fliș se află și calcare masive reprezentând vechi recifuri ce au crescut în marea cretacică în timp ce se depunea flișul haotic. Acest amalgam de tipuri de roci a dat naștere la două teorii și încă din secolul XIX-lea, geologul austriac V. Uhnig a separat două serii sedimentare sincrone, dar diferite, vorbind de seria bucovinică pentru cea care este dispusă pe flancurile sinclinalului și de seria transilvană, căreia îi aparțin diversele olistolite, însedimente în flișul care umple sinclinalul.
Pietrele Doamnei sunt din calcare recifale cretacice, ca de altfel și cele în care se află Peștera Liliecilor. Vârsta geologică a calcarelor este dovedită de conținutul bogat în fosile însă care se disting bivalve din genurile Requenia și Matheronia, gasteropode, corali, orbitoline şi alge marine. Pietrele Doamnei ating altitudinea de 1.647 metri iar vârful cel mai înalt al masivului, format tot din calcare recifale, are 1.651 metri.
În aceeași rezervație se află un alt masiv de calcare, Piatra Zimbrului, lung de 600 de metri și înalt de o sută de metri, care prezintă o succesiune de formațiuni triasice, mai ales calcare, ce formează un perete vertical. Este un olistolit prins în flișul cretacic. Și tot în această rezervație este cuprinsă și Peștera Liliecilor.
Specia forestieră predominată este molidul, dar diseminat mai apare salcia, scorușul… Vegetația ierbacee cuprinde numeroase endemisme carpatice precum micsandra sălbatică (Erysimum witmanni subspecia witmanni), cărbuniar (Phyteuma wagneri, Phyteuma tetrametrum), gușa porumbelului (Silene nutans subspecia dubia), clopoțel ( Campanula carpatica), margareta (Leucanthemum waldesteinii), căldărușa (Aquilegia nigricans), gălbeneaua de munte (Ranunculus carpaticus), sor cu frate (Melampyrum saxosum), cimbrișor (Thymus comosus), mușcatul dracului (Scabiosa lucida subspecia barbata), coada șoricelului (Achillea schurii), păiuș (Festuca carpatica), breabăn (Dentaria glandulosa)…
Pe țancuri și abrupturi calcaroase, crește floarea reginei (Leontopolium alpinum) denumită și floarea de colț, cunoscută popular și ca albumiță, a cărei culegere este interzisă, fiind declarată monument botanic al naturii. Endemitul carpatic (Silene zawadzkii), argințica (Dryas octopetala), curpenul de pădure (Clematis alpina) care urcă uneori pe jneapăn și își etalează florile albastre.
