La Lăpușna se află cel mai curat aer din toată Europa, cu cel mai gros strat de ozon, fiind al doilea de acest fel la nivel mondial. Lăpușna este situată la 72 de km de Tîrgu-Mureș, la capătul Văii Gurghiului. Principalele obiective turistice sunt castelul Regal de Vânătoare, Mănăstirea și Biserica cu hramurile Sfântului Nicolae și al martirilor Brâncoveni, dar și o păstrăvărie. Aici, terapia cu ozon se face prin simplul fapt că respiri. Pe lângă aerul tare ce te întâmpină, atunci când ajungi la Lăpușna, liniștea deplină este al doilea element care domnește aici. Prea multă liniște i-a alungat însă pe călugării mănăstirii de aici.
O altă zonă cu un strat gros de ozon este Soveja. Atestată documentar în secolul al XVII-lea, Soveja este o comună de aproximativ 2.000 de locuitori, situată în judetul Vrancea, formată din satele Rucăreni şi Dragosloveni.
Staţiunea din Soveja era foarte populară în anii ’80 mai ales printre sutele de sportivi care îşi făceau aici cantonamentele, profitând de aerul curat. Situată la 600 de metri altitudine, localitatea este recunoscută ca având cel mai ozonat aer din Europa prin pădurile de brazi şi pini ce o înconjoară. Soveja este locul ideal pentru tratamentul silicozei şi al altor afecţiuni respiratorii. Silicoza este o boală pulmonară la care minerii sunt expuşi şi se datorează prezenţei în aer a pulberilor de siliciu. Aerul de aici îi vindeca pe mineri de această afecţiune.
În staţiunea Colibiţa, din judeţul Bistrița-Năsăud, la 900 de metri altitudine, căldura este mai uşor de suportat în zilele caniculare de vară. Valoarea concentraţiei maxime de ozon măsurată în Colibiţa este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/m3. Peste 120 micrograme/m3, aerul nu mai este respirabil. O concentraţie asemănătoare de ozon în aer şi un aer la fel de pur se mai găseşte în Soveja. Aceste cote sunt similare cu cele din Alpi.
Situat pe valea pârâului cu același nume, în apropierea unor mari centre urbane (Vălenii de Munte – 20 km, Ploiești – 40 km, București – 100 km), Slănicul este una din stațiunile balneoclimaterice foarte solicitate datorită factorilor naturali de cură și a climatului plăcut, de curățare, puternic ozonat.
Media anuală a temperaturii este de 19 grade Celsius, cu o umiditate cuprinsă între 75 – 76% și precipitații de 650 – 750 mm. Stațiunea Slănic este o stațiune balneoclimaterică deosebită deoarece include Muntele de Sare – unic în lume – și a doua mare salină din Europa. Înconjurată de peisaje pitorești, dispunând de condiții de cazare, tratament și divertisment variate, stațiunea Slănic este locul ideal pentru petrecerea vacanței. (Continuare aici)