Pe partea opusă a şoselei ce duce la Târnăveni se află micul lac numit Chereteu, pe care l-a îndrăgit mult poetul Mihai Eminescu pentru pitorescul lui, petrecând multe ore de reverie pe malurile acestuia.
„O imagine a localității din vremea stabilirii lui I. M. Klein, o oferă, într-o evocare mai mult peisagistică, profesorul Alexandru Lupeanu, fostul director al bibliotecii centrale din Blaj, decedat in 1937:
„Urcând Hula Blajului spre Sâncel, în stânga, se ivește curând un ochi sclipitor de apă verzuie, îmbrobodit în geana de trestii și păpuriș bogat. E Chereteul (Kerékto – în maghiara – lac rotund), căruia colinele în jur îi împletesc, trei sferturi din an, o frumoasă cunună de semănături într-aurite de Soare”.
Chereteul, afirma același autor, e un nume străin din timpurile când Blajul era conac de vânătoare și de petreceri zgomotoase ale stăpânilor de alta lege și altă limbă.
Undele micului lac rotund, care din depărtare pare o oglindă lucitoare, pierdută între dealuri, sunt veșnic încrețite de mișunările nenumăratelor ființe băltărețe pe care le ocrotește: rațe sălbatice și batracieni guralivi care, în primăverile timpurii, oferă cele mai grotești concerte. Prin codrul de trestii, la întuneric, se ascund oștiri întregi de gânganii mărunte și, destul de des, apariții lătărețe de broaște țestoase cu mișcări molâi, uneori chiar și ochi fosforescenți de șerpi care prilejuiesc atâtea tragedii în umbra plină de taine și răcoare. Altă dată, dinspre bălțile Târnavelor, se abat și vizite de berze, care, înfipte în cataligele lor roșii, se apleacă rar și cadențat asupra undelor jucăușe, de parcă ar fi niște cumpene de fântâna în miniatură. Câte un uliu cu rotiri împărătești, pândește și el, de sus, puii de rățușca sălbatica, rătăciți de lângă mama lor…”[1]
