Geoagiu-Băi. Aici ne-am oprit în pauza de condus către Apuseni, cu speranța unor obiective strălucitoare ca în pozele de pe Instagram. Din păcate, Băile Romane, fix în centrul stațiunii, sunt semi-părăsite, nu foarte curate și foarte…mici. Intri, vezi, ieși, cam atât. Istorie de mii de ani acoperită sub ignoranța umană – s-a investit mai mult în ștrandul termal de vis-a-vis, decât în punerea în valoare a acestor ruine. Ca să nu plecăm foarte amărâți, ne-am plimbat până la Cascada Clocota, o cădere superbă de apă caldă, frumos amenajată, cu o culoare albicioasă.
Groapa Ruginoasă. Acesta este un obiectiv cunoscut, foarte fotogenic și, cel mai probabil, unic în România. Reprezintă o serie de râpe cu solul roșu, care se modifică constant sub acțiunea forțelor naturii. Am fost surprins să constat lipsa oricăror balustrade de protecție, dat fiind traseul lejer până pe margine. De lângă Vârtop, de la asfalt, se merge aproximativ un kilometru prin pădure, astfel foarte mulți turiști ajung în zonă, deci riscurile sunt reale.
Via Ferrata Pietrele-Negre. Pentru amatorii de senzații tari și de cățărare, traseele de via ferrata pot reprezenta o atracție numai bună. Constat că, în ultimii ani, acestea s-au înmulțit în România, fiind amenajate fie de consilii locale, fie de diverse asociații. Accesul este, în general, gratuit și necesită experiență, echipament de protecție (cască, mănuși, ham cu amortizor, carabine, coardă) și sânge rece, uneori. Via Ferrata de la Pietrele Negre este ușoară spre medie, fără zone foarte expuse, dar cu priveliști frumoase către munții din jur.
Peștera Porțile Bihorului. Imediat după via ferrata am mai pus de o drumeție rapidă, către peștera Porțile Bihorului. Din drumul asfaltat se coboară aproximativ 45 de minute, dar intrarea este puțin ascunsă în pădure. Atunci când o găsești însă, te transpui într-o altă lume: deschiderea e uriașă! Se poate vizita doar pe vreme bună, există scări metalice prin care se poate urca în interior, „portalul” terminându-se cu o deschidere verticală direct către cer. O surpriză incredibilă, un loc de care nu știam mai nimic, dar care s-a dovedit a fi o adevărată minune a naturii!
Valea și Canionul Sighiștelului (plus peșteri). Sighiștelul a fost surpriza concediului, un loc aproape anonim, dar deosebit de frumos. Valea prezintă un acces facil, la capătul drumului existând chiar și o zonă largă de camping, gratuită. Traseul de drumeție nu este foarte lung, dar devine tot mai spectaculos, cu cât înaintezi. Există nenumărate peșteri, cele mai cunoscute fiind Drăcoaia, Măgura și Pișolca. În punctul cel mai îngust, canionul nu are mai mult de 3-4 metri lățime și 15-20 înălțime. Ca retragere se poate folosi aceeași potecă sau, așa cum am făcut noi, se poate urma traseul marcat până la capăt, cu întoarcere pe creasta paralelă, de unde tabloul e fascinant, atât către vale, cât și către creste (se vede inclusiv Vârful Curcubăta Mare).
Defileul Crișului, Șuncuiuș. O zonă mult lăudată, pe care am trecut-o pe listă de mai bine de un an. Există peșteri, trasee de drumeție și alergare, posibilitate de rafting, dar și fotogenica cascadă „Vadu Crișului”. Am stat două zile și jumătate, timp în care am parcurs traseele de pe ambele maluri ale râului (cu peșterile de rigoare), am vizitat peștera Vadu Crișului – lungă, amenajată, se intră cu ghid, 15 lei, foarte, foarte frumoasă – și am făcut baie sub cascadă. Un loc idilic, puțin cam prea lăudat, bun pentru cei care nu-s muntomani hard-core, dar musai de văzut o dată în viață de oricine.
Via Ferrata „Casa Zmeului” și „Peretele Zânelor”. Două trasee de via ferrata, cu acces din localitatea Vadu Crișului. Prima este de nivel C, cu multă verticalitate și expunere, dar foarte, foarte bine amenajată. În partea superioară există un pod suspendat pitoresc, ce oferă deschidere spre Defileul Crișului. Al doilea traseu este foarte ușor, bine amenajat, mult mai scurt. Per total, ca priveliște și experiență, acestea sunt unele din cele mai frumoase trasee de acest gen de la noi din țară.
