Silva Logistic Services. Floarea de colt, simbolul Carpatilor Romanesti.

Floarea de colț (Leontopodium alpinum) este o plantă erbacee, reprezentativă pentru vegetația alpină, aparținând familiei Asteraceae.  Tulpina neramificată măsoară între 15-30 cm și are dispuse în vârf mai multe flori mici, galbene, înconjurate de mai multe petale albe, cu o dispunere stelară. Frunzele, puține la număr, au formă alungită, iar întreaga plantă este acoperită de perișori fini, de culoare argintie, ce au rol de protecție.

O putem găsi înflorită între iulie și septembrie, în zonele stâncoase din Carpați, de regulă acolo unde accesul turiștilor este dificil. Crește la altitudini mari, de peste 1600 m, și poate fi admirată în Munții Făgăraș, dar și pe văile de abrupt din Parcul Natural Bucegi sau Parcurile Naționale Retezat, Piatra Craiului sau Munții Rodnei. Preferă zonele stâncoase, uneori greu accesibile, fiind chiar cocoțată pe pereți verticali în mici firide de stâncă.

Este o specie protejată, așa că este important să nu culegem aceste flori simbolice pentru Carpații Românești. Fiind extrem de adaptate climatului alpin, floarea de colț nu se va adapta la creșterea în ghiveci. Este bine să nu încurajăm nici comerțul cu astfel de flori, fie ele rupte și vândute în buchete sau uscate și montate pe diferite rame. (Continuare aici)

Recomandari

Alte Articole