Comisarul şef de poliţie Pop Marius Mircea, şeful poliţiei oraşului Teiuş, a fost reţinut pe bază de Ordonanţă de reţinere, pentru o durată de 24 de ore, de către procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia. Acesta este cercetat de către procurorii DNA sub aspectul comiterii infracţiunilor de favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, fals intelectual şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.
În conformitate cu prevederile cu prevederile Legii nr. 360/2002, privind statutul poliţistului, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba l-a pus pe ofiţer la dispoziţia unităţii şi a fost declanşată faţă de acesta cercetarea prealabilă, în conformitate cu prevederile Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului M.A.I
Comisarii de la Mediu au aflat de unde provine putoarea care sufoca localitatile Sebes, Rahau, Lancram si Petresti!
Incepand de sambata seara, comisarii de la Garda de Mediu din...
Deschide