Lucrările de modernizate și reamenajare a dispensarului din cartierul Mihail Kogălniceanu s-au finalizat. Clădirea arată impecabil din toate punctele de vedere și a fost predată în cursul zilei de astăzi, medicilor de familie care se vor instala și vor pregăti ultimele detalii pentru reluarea activității. Pacienții vor fi întâmpinați într-un spațiu optimizat, primitor, cu săli de așteptare care rivalizează cu cele ale unei clinici private: canapele, scaune confortabile, televizoare, grupuri sociale dotate corespunzător, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, sistem de supraveghere video, spații comune prevăzute cu aer condiționat și calorifere. Fiecare detaliu a fost bine pus la punct și nimic nu mai amintește de dispensarul de cartier rece, cu geamuri sparte, preluat la finele lunii noiembrie 2019 de constructor.
Proiectul în valoare de 2,7 milioane lei s-a derulat prin intermediul Serviciului Public Administrarea Patrimoniului din Sebeș. Obiectivul lucrărilor a fost acela de a crește numărul de cabinete medicale și implicit calitatea actului medical de care să beneficieze cetățenii municipiului Sebeș.
„Cea mai mare bogăție a Sebeșului sunt oamenii săi. În această perioadă, mai mult decât oricând, am învățat să prețuim sănătatea și activitatea cadrelor medicale. Atunci când semenii noștri apelează la medici, de multe ori îi încearcă îngrijorarea, preocuparea, tocmai de aceea, un spațiu primitor, curat, se cuvine a fi cel care îi întâmpină. Medicii de familie sunt primul nostru sprijin. Aspectul vechiului dispensar din cartierul M. Kogălniceanu nu ne făcea deloc cinste. Pacienții și medicii meritau cu totul altceva. Sperăm că ne-am apropiat de exigențe și de așteptări. Avem convingerea că noua înfățișare a dispensarului va fi apreciată, iar amenajările și dotările se vor dovedi utile. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect. Urez medicilor mult succes în activitate, iar pacienților, multă sănătate și fie ca vizita la medicul de familie să fie doar pentru a schimba rețeta!” a transmis primarul Dorin Nistor.
În urma intervențiilor de modernizare, învelitoarea clădirii a fost complet schimbată, iar spațiile au fost optimizate prin creșterea numărului de cabinete medicale: anterior, existau 7 cabinete, acum sunt funcționale 9 cabinete. La parter, au fost amenajate 4 cabinete medicale, fiecare cu sală de tratament și grup sanitar, au fost îmbunătățite spațiile comune, au fost amenajate toaletele, inclusiv pentru persoane cu dizabilități. La etaj, se regăsesc 5 cabinete medicale cu sală de tratament, un grup sanitar și spații de deservire care să răspundă nevoilor medicilor de familie. Accesul la etaj se va realiza printr-un sistem adaptat persoanelor cu dizabilități, care va fi montat în zilele următoare.
Investiția a fost asigurată din fonduri bugetare.
Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, susține necesitatea efectuării de lucrări de modernizare și la dispensarul situat pe strada Mihai Viteazul.