Scandal produs în incinta unui local din Cîmpeni

În data de 03.11.2013, ora 02.53, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Cîmpeni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui scandal într-un local din oraşul Cîmpeni.
La faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie aflată în dispozitivul de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe raza oraşului, care, din primele verificări au constatat că un tânăr de 21 de ani, din comuna Bistra, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat scandal în local. Pentru a menţine un climat de normalitate în club, tânărul a fost scos afară din local, unde a continuat comportamentul agresiv.
Ulterior, tatăl tânărului şi alte rude au venit la localul respectiv, continuând şi aceştia să se manifeste agresiv.
Pe baza constatărilor făcute pentru faptele săvârşite în incinta localului, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a persoanelor care au provocat şi participat la scandal, cu amendă cuprinsă între 200 şi 500 lei, conform prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Totodată persoanelor implicate în eveniment le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile legale privind depunerea plângerii prealabile, condiţie esenţială pentru înregistrarea de dosare penale şi efectuarea de cercetări în cazul infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe” şi „distrugere”.
În continuare, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul, în funcţie de care vor fi dispuse măsuri legale.

Recomandari

Alte Articole