Primăria Ciugud: Somăm public compania APA CTTA să rezolve URGENT problemele de furnizare. NU ACCEPTĂM apă cu rația pentru cetățenii noștri!

 

Primăria Ciugud somează public compania APA CTTA Alba să rezolve URGENT problemele privind furnizarea apei potabile în satele comunei. NU acceptăm ca locuitorii din Ciugud să aibă de suferit și să primească, în această perioadă, apă cu rația, ca înainte de 1989, deși administrația locală a investit sume importante, prin proiecte guvernamentale și europene, în crearea rețelei de alimentare cu apă. Reamintim că, de aproape o săptămână, zeci de mii de locuitori ai județului Alba, printre care și toți locuitorii din Ciugud, sunt într-o situație extrem de dificilă, fiind fără apă potabilă sau primind apă cu rația. Este inadmisibil ca, în plină vară și într-o perioadă extrem de delicată generată de pandemia COVID -19, mii de familii din județul Alba să trăiască, zi de zi, în condiții mai rele ca în perioada comunistă. 

Comuna Ciugud a derulat, în perioada 1998 – 2002, proiecte importante, din surse europene sau guvernamentale, prin care a realizat investiții de înființare și de extindere a rețelelor de apă. Inițial, rețeaua a fost administrată de Primăria Ciugud, instituția fiind licențiată ca operator de servicii publice. Menționăm că întreaga rețea din Ciugud a fost dimensionată pentru a asigura furnizarea apei în condiții optime pentru toate cele șase sate ale comunei, fiind luate în calcul inclusiv creșterea populației și creșterea consumului. De asemenea, rezervorul de acumulare a fost dimensionat pentru a putea asigura, în cazul unei avarii, continuarea furnizării apei pentru o perioadă de la câteva zile până la o săptămână. 

Ulterior, după formarea Asociației Apa Alba și aderarea Comunei Ciugud la acest for, rețeaua a fost dată în administrarea operatorului regional de apă, SC APA CTTA Alba, care s-a angajat că va menține rețeaua în condiții optime și va furniza servicii calitative pentru cetățeni.

În timp, de rețeaua de alimentare a Comunei Ciugud au fost legate satele Straja, Berghin și Ghirbom, măsura fiind stabilită cu caracter temporar. La acea dată, promisiunile erau că va fi extins sistemul microregional printr-un inel care să vină din Sebeș și să treacă prin Daia Română. De rețeaua Comunei Ciugud au fost legate apoi și satele Totoi și Dumitra, situație care în prezent creează mari probleme în satul Teleac, unde nu există presiune în rețea sau au loc întreruperi frecvente. În anii care au urmat, au continuat alte extinderi, fiind legați de rețeaua de apă, care era dimensionată doar pentru comuna Ciugud, consumatorii din Henig și satele comunei Ohaba. 

Primăria Comunei Ciugud a semnalat în nenumărate rânduri operatorului regional faptul că rețeaua din Ciugud a fost încărcată peste limita la care a fost proiectată din cauza conectării unor noi consumatori din comunele din zonă. De asemenea, administrația din Ciugud a avertizat că această supraîncărcare a rețelei creează mari probleme de furnizare la nivelul comunei, dar și pentru noii consumatori. Astfel, se impune urgent implementarea a două soluții, respectiv extinderea rețelei de apă din inelul Sebeș – Daia Română sau prin realizarea unei noi aducțiuni din magistrală până la stația de pompare de la Straja. 

Având în vedere problemele actuale grave privind furnizarea apei potabile în Comuna Ciugud, somăm public compania APA CTTA Alba să rezolve URGENT această situație. Menționăm că pentru locuitorii noștri NU ACCEPTĂM apă cu rația și vom uza de toate pârghiile legale pentru ca dreptul comunității noastre de a beneficia de servicii de calitate să fie respectat. 

Amintim că, atât noi, cât și celelalte comune și orașe din județul Alba, am aderat la Asociația Apa Alba pentru că am crezut principiile enunțate în statut: „interesul comun care a stat la baza constituirii asociației este interesul general al locuitorilor de pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătățirea calității serviciilor(…)”. În contextul realității din ultimele zile, interesul general al locuitorilor este grav încălcat, iar calitatea serviciilor a ajuns la un nivel care nu poate fi acceptat. 

În așteptarea unor decizii care să fie luate cu celeritate de decidenții cu rol în rezolvarea acestei probleme, ne cerem scuze locuitorilor Comunei Ciugud pentru situația de neacceptat din aceste zile și îi asigurăm că le suntem alături în toate demersurile legale pentru apărarea dreptului la servicii de calitate. 

Echipa Primăriei Ciugud

Membrii Consiliului Local Ciugud 

Recomandari

Alte Articole