Pompierii din Blaj au stins un incendiu izbucnit la o casă de tip familial din Tiur

Garda de intervenţie Blaj a fost solicitată să intervină sâmbâtă seara, la ora 20.40, în loc. Tiur pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case de tip familial. În momentul izbucnirii incendiului, în casă se aflau 11 copii şi un îngrijitor care s-au autoevacuat fără probleme. La sosirea echipajelor ISU, incendiul se manifesta pe toată suprafaţa acoperişului. Acesta s-a dezvoltat foarte rapid datorită materialelor combustibile din care era construit acoperişul (plăci bituminoase ondulate pe structură de lemn). Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD. Ca urmare a incendiului au ars acoperişul casei confecţionat din lemn cu învelitoare din plăci bituminoase ondulate pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp, 12 paturi cu lenjeria aferentă, mobilier din camera de zi, haine aproximativ 150 kg, 4 birouri şi scaune din lemn, 12 dulapuri de haine din lemn, 11 uşi de interior din pvc, 2 uşi de exterior din pvc cu geam termopan, 10 ferestre din pvc cu geam termopan, 4 mese cu 12 scaune din sala de mese, materiale şi rechizite şcolare copii. Cauza probabilă a acestui incendiu este în curs de stabilire.

Recomandari

Alte Articole