Poliţiştii din Vinţu de Jos cercetează cinci bărbați, pentru braconaj cinegetic

Poliţiştii din Vinţu de Jos au depistat, pe un fond de vânătoare din comuna Săliştea, 5 bărbaţi aflaţi la o vânătoare ilegală. Bărbaţii sunt cercetaţi pentru braconaj cinegetic, iar cele 5 arme de vânătoare găsite asupra lor şi autovehiculul cu care se deplasau, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

La data de 11.08.2015, în jurul orelor 22.40, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice şi de cei ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba, i-au depistat, în flagrant delict, pe 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 62 de ani, 4 din Cugir, judeţul Alba şi unul din Geoagiu, judeţul Hunedoara, în timp ce se aflau la o vânătoare ilegală, pe fondul vânătoare 49 – Săliştea.

Se pare că, cei 5 bărbaţi, posesori legali de arme de vânătoare, s-au deplasat pe fondul de vânătoare cu un autoturism de teren pe care era montate dispozitive de iluminare cu amplificator suplimentar şi fără a deţine autorizaţie de vânătoare pe timp de noapte, au folosit dispozitivul de iluminare, pentru a detecta vânatul.

Cu ocazia controlului efectuat, în autoturism, polițiștii au identificat 5 arme de vânătoare, prevăzute cu lunete şi muniţia aferentă, din care două nu erau transportate în condiţiile prevăzute de normele legale.

Faţă de cei 5 bărbaţi cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj cinegetic, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42 din Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.

Totodată, în conformitate cu prevederile aceluiaşi act normativ, poliţiştii au luat măsura indisponibilizării autoturismului folosit la comiterea faptei precum şi a celor 5 arme şi a muniţiei găsite asupra lor, în vederea continuării cercetărilor.

Recomandari

Alte Articole