Petrești: Cercetat pentru uciderea animalelor, fără drept

Poliţiştii din Sebeş l-au identificat pe un minor din Petrești, ca persoană bănuită de comiterea unor fapte de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept.

La data de 04.05.2016, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş s-au sesizat cu privire la faptul că pe reţelele de socializare şi în presă au apărut imagini în care un tânăr aplică unui câine, rele tratamente.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe tânărul din imagini, fiind vorba de un minor, în vârstă de 14 ani, din Petreşti.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, faptă prevăzută de art. 25 din Legea 205 din 2004 privind protecţia animalelor, precum şi în vederea stabilirii întregii activităţi infracționale a minorului.

Recomandari

Alte Articole