Peste 200 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii din Alba, în decurs de 6 ore

Ieri, 10.01.2014, în intervalul orar 7.00 – 13.00, un număr de 49 de poliţişti rutieri din cadrul Serviciului Rutier şi a subunităţilor din structura Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au participat la o acţiune pe linie rutieră, organizată pe raza judeţului Alba, având ca scop prevenirea riscului rutier şi combaterea încălcării normelor legale privind efectuarea manevrei de depăşire, una dintre principalele cauze a producerii de accidente rutiere.
În cadrul acestor activităţi a fost constatată o infracţiune şi au fost aplicate 222 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 13 pentru nerespectarea normelor legale privind depăşirea, 67 pentru nerespectarea regimului de viteză, 31 pentru neportul centurii de siguranţă şi 92 pentru alte abateri la regimul rutier.
Totodată au fost reţinute în vederea suspendării 17 permise de conducere şi retrase 5 certificate de înmatriculare. Valoarea sancţiunilor aplicate se ridică la suma de 33.005 lei.

Recomandari

Alte Articole