Aerul primăvăratic, proaspăt și ușor răcoros, îmi umple plămânii, trezindu-mă mai bine decât orice cafea. Strâng ghidonul bicicletei și dau primul impuls – roțile prind viață, iar lumea începe să curgă în jurul meu. Mă îndrept spre dealurile din jurul Sebeșului, care mă așteaptă nerăbdătoare, să îmi arate frumusețea lor neatinsă. Pedalez într-un ritm constant, lăsând gândurile să se destrame odată cu fiecare metru parcurs.
Când părăsesc asfaltul și aleg o potecă de țară, sentimentul de libertate mă inundă. Nimic nu mă grăbește, nimic nu mă obligă să mă opresc sau să grăbesc ritmul. Sunt doar eu, bicicleta și acest drum neștiut, care mă invită să-l descopăr. Urcușurile îmi pun la încercare voința, dar fiecare coborâre este o recompensă dulce, un zbor ușor deasupra lumii. În această clipă, realizez că ciclismul nu înseamnă doar mișcare – este un dialog tăcut cu lumea din jur, o evadare din cotidian, o regăsire a liniștii interioare.
Pedalez fără să mă gândesc la timp, fără să mă întreb unde duce acest drum. Tot ce contează este că sunt aici, în mijlocul naturii, simțind cu adevărat ce înseamnă să fii liber.
