„Noaptea Muzeelor” la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Noaptea Muzeelor este un eveniment iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2005. Manifestarea este patronată de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Anul acesta Noaptea Muzeelor este organizată pe 18 mai, dată la care se sărbătorește Ziua Internaţională a Muzeelor. Prin urmare, vom asista la o dublă sărbătoare pe 18 mai 2013: Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor.

“Alături de cele aproximativ 3.000 de muzee din Europa care organizează acest eveniment se află și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. La Alba Iulia manifestarea, care a debutat în anul 2008, a reușit să atragă an de an un public tot mai numeros. Anul trecut nu mai puțin de 6.000 persoane au trecut pragul muzeului. Din anul 2010 muzeul albaiulian a dat evenimentului un concept special Noaptea în care istoria prinde viață, tocmai în ideea de a pune în valoare atât patrimoniului expoziţional de care dispune, dar şi impresionanta istorie a județului Alba și a orașului Alba Iulia. Astfel, pentru reamintirea importantelor pagini de istorie care s-au scris pe aceste meleaguri, de acum celebrele Personaje istorice, întruchipate de angajații muzeului și voluntari, vor da viață expoziției de bază a muzeului. Printre ele, vizitatorii vor avea ocazia să întâlnească multe personalităţi ale istoriei românilor, precum Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu, regii României Mari, Ferdinand şi Maria sau primul primar român al orașului Alba Iulia, Camil Velican. De remarcat că anul acesta la eveniment va fi prezentă și Garda Romană, ultimul proiect de succes al Muzeului Național al Unirii”, se arată în comunicatul remis presei de organizatori.

Programul Nopţii Muzeelor. Noaptea în care istoria prinde viaţă:

– ora 17.00 / Preambul – piesă teatru trupa Skepsis, Commedia dell’Arte – “Tatăl fantomei

– ora 19.00 / Paradă de ritmuri tribale: Kult Tribal Kollective (București).

– ora 19.40 / Parada Personajelor istorice și a Gărzii Romane.

– orele 20.00 – 24.00 / Istoria prinde viață în muzeu cu peste 20 de personaje istorice

 

Recomandari

Alte Articole