Nicole Cherry, Maxim Band, Zob şi Zdub cântă la “Toamna Cugireană” 2014

Pregătirile pentru tradiţionalul festival „Toamna cugireana”, ajuns la a XVII-a ediţie sunt pe ultima sută de metrii. Anul acesta evenimentul va avea loc în perioada 20-21 septembrie, spectacolul artistic desfăşurându-se pe scena amplasată în Piaţa Consiliului Europei. Ca în fiecare an, din program nu lipsesc: spectacolul artistic, tradiţionala paradă a portului popular, expoziţiile de artă şi tehnică militară. Ca şi anul trecut, majoritatea competiţiilor sportive se desfăşoară anterior evenimentului, şi amintim de concursul de Karturi care a avut loc sâmbătă, precum şi de concursurile organizate de CSO Cugir care au loc pe parcursul acestei săptămâni.
Prima zi a evenimentului este dedicată manifestărilor culturale, găzduite de Casa de Cultură, unde iubitorii de muzică şi teatru se vor bucura de un concert de pian și o expoziție George Enescu, un concert oferit de Orchestra de Cameră a Județului Albă şi de piesa de teatru “Mincinosul”, adaptată de Cercul de teatru al Casei de Cultură, după opera lui Carlo Goldoni.
Sâmbătă, la ora 10.00, primarul Adrian Teban, alături de personalităţi locale şi judeţene, va anunţa oficial deschiderea programului artistic. Evenimentul va fi însoţit de prestaţia fanfarei Transilvania, urmată de startul unui cross montan- Cross Cugir – eveniment în premieră la festival. După acest moment va debuta programul artistic la scenă cu tinere talente locale care activează în cadrul Cercului de canto, pian şi chitară al Casei de Cultură şi al Cercului de teatru, urmaţi de tinerii de la Clubul de dans sportiv ProDance 2007.
Ziua va continua cu Serenity, Star Dust, Amurg, Equinoxe, Aprentis, Millenium C şi un program artistic oferit de musafirii din Malta, care vor avea o prestaţie la scenă la ora 20.00. După acest moment, va începe mult aşteptatul concert a lui Nicole Cherry, urmat de de al trupei Maxim Band
Programul de duminică începe cu tradiţionala paradă a portului populare care va pleca din faţa fabricii de sus. Această zi este dedicată folclorului, la eveniment fiind aşteptate ansambluri din Braşov, Hunedoara, Albă, Tulcea, Arad, Bistriţa, Oradea. Nu vor lipsi de pe scenă vocile marilor artişti cum ar fi Mariana Deac, Sava Negrean Brudaşcu, Dinu Iancu Sălăjanu. Seara de duminică se va încheia cu un spectacol de jonglerii cu foc oferit de Crispus, urmat de concertul trupei ZDOB ȘI ZDUB şi focurile de artificii.
Ordinea publică este asigurată de Poliţia Oraşului Cugir, Poliţia Locală şi Jandarmeria Albă. Totodată, pe perioada desfăşurării competiţiilor sportive şi a paradei portului popular, un echipaj al ambulanţei, însoţit de un cadru medical este mobilizat în zonă pentru a putea interveni în cazul unor evenimente nedorite.

Recomandari

Alte Articole