Municipiul Alba Iulia a primit Certificatul de „Comunitate Sustenabilă” în domeniul eficienței energetice.

Municipiul Alba-Iulia a primit Certificatul de „Comunitate Sustenabilă” în domeniul eficienței energetice, în conformitate cu sistemul de evaluare European Energy Award, ce plasează municipalitatea pe o listă prestigioasă de orașe europene cărora li se recunosc eforturile în privința eficienței energetice și dezvoltării sustenabile.

Reședința județului Alba este al doilea municipiu din România care a primit această certificare, de care va beneficia timp de 4 ani, până ce va trece printr-un proces de reevaluare. Între orașele europene care dețin această certificare la nivel de European Energy Award Gold (au îndeplinit peste 75% din cerințe) se numără Berna și Geneva (Elveția), Aachen și Ravensburg (Germania), Feldkirch (Austria) și Dunkerque (Franța).

Certificarea evaluează rezultatele concrete și planificate referitoare la 79 de măsuri din 6 domenii: Planificare, Clădiri municipale, Energie și deșeuri, Mobilitate, Organizare internă și Cooperare. Au fost remarcate progresele pe linia Smart City, reabilitarea termică și montarea de panouri fotovoltaice pe școli, mobilitate electrică pentru turiștii din cetate, încurajarea utilizării bicicletelor, precum și echipa de proiecte europene.

„Municipiul Alba-Iulia a făcut progrese remarcabile în ultimul timp în ceea ce privește eficiența energetică, parcugând toți pașii necesari pentru a fi numită Comunitate Sustenabilă, implementând 41,5% dintre măsurile posibile. Certificatul atestă angajamentul autorităților locale pentru îmbunătățirea calității vieții, competitivității și performanței durabile, iar oamenii vor simți imediat efectele benefice ale grijei față de mediul înconjurător. Acest certificat este acordat în conformitate cu sistemul European Energy Award, lansat prima dată în Elveţia sub numele de Energiestadt,” a declarat Andrei Botiş, Președinte al Consiliului Român pentru Clădiri Verzi.

Distincţia a fost acordată în cadrul unei ceremonii la care au participat: Gabriel Codru Pleșa – Primarul municipiului, Arthur Mattli – Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, Dr. Dorin Beu – Președintele RoGBC Transilvania, Andrei Botiș – Președintele RoGBC (Consiliul Român pentru Clădiri Verzi), precum și alte oficialități.

La intrarea în Alba-Iulia a fost amplasat indicatorul de „Comunitate Sustenabilă” de către cei prezenţi la ceremonia de acordare a certificatului.

Prin Programul de Cooperare Elveţia-România, care şi-a propus să contribuie la reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, s-a finanţat proiectul „Instituţionalizarea European Energy Award în România”, o schemă de certificare recunoscută la nivel European. Totodată, prin programul European CoME EASY s-a continuat armonizarea European Energy Award cu alte sisteme de evaluare a comunităţilor. Ambele proiecte au fost dezvoltate de către Romania Green Building Council.

European Energy Award reprezintă extinderea pe plan european a unei inițiative elvețiene, Energiestadt (Energy City Program), demarată în 1991. În prezent, peste 430 de municipalități din această țară se bucură de această certificare, ceea ce înseamnă că 60% dintre locuitorii Elveției locuiesc într-un astfel de oraș.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole