IPJ ALBA SE IMPLICA IN SCANDALUL DE LA SCOALA POSTLICEALA SANITARA DIN ALBA IULIA!

In urma publicarii in Alba News a articolului ,,,,Mai tare decat Prefectura Alba, Consiliul Judetean Alba, Primaria Alba lulia, Politia Municipiului Alba lulia si Spitalul Judelean Alba”, IPJ Alba, impreuna cu lucratori ai Politiei Locale Alba Iulia, in colaborare cu reprezentanti de specialitate din cadrul Directiei Sanitar Veterinare Alba, Directiei de Sanatate Publica Alba si ai Garzii Nationale de Mediu Alba,  s-au deplasat la domiciliul numitului Zoltan Nicolae unde au gasit cele trei capre care le-au facut viata amara locuitorilor din zona. Acesta a fost amendat si  caprele au fost relocate la o ferma de animale, din extravilanul municipiului Alba Iulia. De asemenea, la nivelul Politiei Municipiului Alba Iulia se afla in lucru dosarul cu numarul unic 2845lP12023, inregistrat in evidentele Parchetului de pe langa Judecdaoria Alba Iulia sub aspectul savarsirii infractiunilor de distrugere si furt.

      Reamintim ca, la Scoala Sanitară de pe str. Petru Dobra, din Alba Iulia, începând din anul de grație 2017, Zoltan Nicolae a transformat curtea din spate, într-un veritabil „Noe’s Ark”, doar că în versiune dezastruoasă. Vezi aici! ( https://alba.transilvania-tv.ro/mai-tare-decat-prefectura-alba-consiliul-judetean-primaria-alba-iulia-politia-municipiului-alba-iulia-si-spitalului-judetean-alba/?fbclid=IwY2xjawEpmfBleHRuA2FlbQIxMQABHbmxjeHYRmBbeUDfG8dHz96fqBGeojrSAyAyUdxaD2D6kc3cbjpPXwYoAg_aem_i-t8V5tELjU36UJewLsQlg)

Cu un simț al umorului propriu, Zoltan a decis că peisajul urban avea nevoie de capre, așa că a adus câteva în curtea școlii. Caprele, adevărate cunoscătoare de horticultură, au ales să guste din coaja copacilor, care s-au ofilit și au trebuit tăiați. Adio, merișori decorativi! Rămas bun, liliac! Nuc și pruni, nu vă vom uita!

În 2019, paleta sa zoologică s-a îmbogățit cu un cal, care, din păcate, și-a găsit sfârșitul în aceeași curte, transformând locul într-un mic cimitir de animale. După două săptămâni de intensă aromoterapie pentru vecini, SANEPID-ul a venit, la insistențele lor, și a ridicat cadavrul.

Zoltan, cu o perseverență demnă de o cauză mai bună, a fost evacuat de nenumărate ori, doar pentru a reveni victorios, ca un veritabil Napoleon al animalelor domestice. În prezent, curtea găzduiește patru capre, un berbec și o oaie. Caprele, lipsite de respect față de spațiul public, se plimbă nestingherite pe stradă, mâncând copaci, flori și se urca pe mașini, ca niște vedete de circ.

Într-un gest artistic de-a dreptul, Zoltan a tăiat gardul, a furat mese și scaune din incinta școlii, plus orice obiect metalic care nu era cimentat. Martorii oculari confirmă că aceste acțiuni intră sub incidența penală a „tulburării în posesie” și a furtului.

Bătrânul Noe modern se ceartă cu toată lumea pe stradă, iar micii lui câini de pază, adevărate bestii în miniatură, mușcă vecinii. Caprele intră nonșalante în incinta întreprinderii XEROM, mănâncă florile și se urcă pe mașini, oferind un spectacol gratuit de distrugere. Ca să fie tabloul complet, cele două fiice ale lui Zoltan intră în curțile oamenilor și fură ce apucă, iar el însuși adună fructe de pe garduri pe timp de ploaie, crezând că nimeni nu-l vede.

Înjură și jignește pe oricine îi atrage atenția, iar când amenințările cu primarul și președintele Consiliului Județean au fost enunțate, răspunsul său a fost… neconvențional, pentru a spune cel puțin. Fără nicio proprietate pe numele său și fără a plăti vreo amendă, se laudă că un angajat al spitalului îi permite să-și păstreze animalele acolo, contra sticle de țuică, desigur.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole