Iata documentele! Patru dosare penale pentru doctorul Mostafa Ismail! Avocatul Poporului si Colegiul Medicilor confirma alte dosare. Încă o plângere penala la Politia Cugir si o sesizare la Colegiul Medicilor.

“Nu exista in viata nimic mai bun ca sanatatea.” (Platon), “Sanatatea e darul cel mai frumos si mai bogat pe care natura stie sa-l faca.” (Michel de Montaigne), “Sanatatea este totul, fara sanatate totul este nimic.” (Ioan Teodosiu-Ionita) Acestea sunt doar cateva dintre citatele celebre despre cat de importanta este sanatatea pentru noi. Poate ca si de aceea, romanii isi ureaza, in diverse ocazii: ,,Sanatate, ca-i mai buna decat toate!”

PACIENTELE SI INCREDEREA IN DOCTORUL MOSTAFA ISMAIL

Atunci cand oamenii isi pierd sanatatea apeleaza la medici. Pentru ei, medicii sunt ultima speranta! Poate si de aceea isi pun atata incredere in ei. La fel au procedat si cateva paciente ale ginecologului Mostafa Ismail. S-au dus cu incredere la el, pentru a le ajuta sa aduca pe lume un copil, prin inseminare artificiala. N-au stiu ca Mostafa NU avea competente profesionale pentru astfel de operatiuni. N-au stiut nici ca cele doua clinici private, unde Mostafa Ismail este administrator, Afrodita din Sebes si Afrodita din Orastie, NU erau acreditate pentru astfel de  interventii medicale. Aveau incredere in doctor! Nu s-au uitat la bani. Au decis sa cheltuiasca oricat pentru a avea urmasi. Unele au reusit, altele nu.

IULIA KULCSAR A MURIT AL DOAR 25 DE ANI

Iulia Kulcsar era pacienta doctorului  Mostafa, de aproape doi ani. Acesta a cunoscut-o foarte bine, atat pe ea cat si pe sotul acesteia, Ionut. Le-a promis ca ii va ajuta si pe ei sa aiba un copil. A chemat-o de mai multe ori pe Iulia la clinica lui privata, Clinica Afrodita din Sebes, unde Mostafa este administrator, pentru consultatii, dar si pentru tratament. I-a facut doua inseminari artificiale si doua desfundari de trompe, dar fara niciun rezultat. Mostafa a decis s-o interneze apoi, pentru o interventie chirurgicala, la  Spitalul Orasenesc din Cugir, spital de stat, unde doctorul este angajat cu carte de munca. Aici s-a intamplat nenorocirea! In timp ce se afla pe masa de operatie, Iulia a intrat in coma. A fost transferata urgent la Spitalul Judetean de Urgenta, dar a ramas in coma, timp de cateva luni. A decedat la doar 25 de ani! Ionut, sotul Iuliei, a depus o plangere penala si a cerut ajutorul presei. Mai multe publicatii, radiouri si televiziuni au prezentat nenorocirea.

GEORGIANA CORPODEAN A SUFERIT CINCI OPERATII SI URMEAZA A SASEA!

Georgiana Corpodean a fost inseminata artificial si ea, la o alta clinica privata, unde este tot Mostafa administrator,  Clinica Afrodita din Orastie. Fara niciun rezultat, insa.  Doctorul Mostafa, a decis atunci sa o interneze si pe ea, pentru o interventie chirurgicala, tot la spitalul de stat unde lucreaza cu carte de munca, Spitalul Orasenesc din Cugir. Cunoscutul jurnalist, Sorin Balan, spunea in emisiunea ,,Acces Direct” de la Antena Star, referindu-se la cele doua paciente, Iulia Kulksar si Gerogiana Corpodean ca, doctorul Mostafa Ismail; ,,le-a luat banii la particular si cand a fost nasol le-a dus la stat!” In urma unei operatii, efectuata la Spitalul Orasenesc din Cugir, doctorul Mostafa Ismail i-a taiat colonul Georgianei si apoi starea ei de sanatate s-a agravat. A fost nevoie iar de interventia medicilor de la Spitalul Judetean de Urgenta din Alba Iulia. Cinci operatii a suferit Georgiana Corpodean, pana acum si trebuie s-o faca si pe a sasea! Ginecologul Mostafa Ismail a recunoscut ca e vinovat si a incearcat sa-i ofere bani, sotului acesteia, Marius Corpodean, asa cum rezulta dintr-o filmare realizata cu camera ascunsa, in cabinetul acestuia, in prezenta lui Mihai Tanase, cumnatul lui Marius. Disperati, sotul Iuliei si Georgiana Corpodean au depus plangeri penale, au sesizat Colegiul Medicilor si au cerut sprijinul presei din Romania.

SOTIA LUI MOSTAFA SARE IN AJUTORUL PACIENTELOR!

Cand au aflat din presa de toate aceste nenorociri, mai multe paciente nemultumite ale doctorului Mostafa au decis sa iasa public. Lor li s-a alaturat si fosta sotie a lui Mostafa, Rim Arua Hamad, medic ginecolog si ea. Aceasta a declarat public despre Mostafa, intr-o inregistrare video, ca: ,,Nu avea autorizatie si diploma de inseminare si nu are nici macar o baza de date. Cazul Iuliei putea fi evitat.” A participat si la doua emisiuni de la ,,Acces Direct” unde a prezentat mai multe aspecte din activitatea profesionala a lui Mostafa. Acest lucru se pare ca le-a determinat si pe alte paciente sa-si spuna public dramele prin care au trecut.

CRISTINA MUNTEAN SUSTINE CA I-A DAT LUI MOSTAFA 7000 DE EURO, PE CARE NU A PRIMIT CHITANTA!

Cristina Muntean, din Hunedoara, o alta pacienta nemultumita a doctorului Mostafa, a intervenit si ea, in direct, la emisiunea ,,Acces Direct” unde a spus ca: ,,,I-am dat 7.000 de euro, bani negri, doctorului Mostafa Ismail! Si acum plătim la banca! M-a chemat la el la cabinet fără soț!” Cristina spune ca aceste inseminari au fost facute la clinica privata unde Mostafa este administrator, Clinica Afrodita din Orastie. Din pacate, cu toate ca s-a indatorat la banca si a cheltuit atatia bani, nu a reusit sa ramana gravida. A depus si ea plangere penala.

MARIA IHU: ,,AM TRAS ATATA CHIN SI SUFERINTA, TREBUIA SA VADA DE MINE!”

Maria Ihu, o alta pacienta nemultumita, l-a acuzat public pe doctorul Mostafa ca a abandonat-o dupa o operatie ginecologica dificila. Intr-o declaratie inregistrata video, pe care a facut-o publica, Maria Ihu si-a povestit drama prin care a trecut: ,,am suferit doua luni de zile, dupa nu stiu ce mi-o facut, nu stiu ce cusatura mi-o facut, nu stiu de ce am sangerat atata, nu stiu ce s-o intamplat si el, pentru ca este medic ginecolog, pentru ca este platit de Guvernul Romaniei, am fost post operator, am tras atata chin si atata suferinta, trebuia sa vada de mine, trebuia sa ma ingrijeasca, nicidecum un medic chirurg sa ma ingrijeasca doua luni de zile.” Disperata, Maria Ihu a sesizat organele competente.

TREI DOSARE PENALE DOAR IN JUDETUL ALBA

Dupa numeroase aparitii publice, sesizari si plangeri penale, am decis sa ma implic si eu jurnalistic. Am incercat sa aflu cat mai multe amanunte, am discutat cu personele implicate, am solicitat raspunsuri oficiale. Iata ce am descoperit pana acum.

Agentia Nationala pentru Transplant mi-a confirmat prin Adresa nr. 2649/13.09.2023 ca, cele doua clinici, Afrodita Sebes si Afrodita Orastie, unde administrator este medicul ginecolog Mostafa Ismail, NU AU FOST NICIODATA ACREDITATE pentru inseminare artificiala. Ministerul Sanatatii mi-a precizat prin Adresa nr. SRPP499/20.09.2023 ca Mostafa Ismail ,,NU are competente profesionale” pentru inseminare. Dupa ce aceste informatii au devenit publice, mai multe paciente ale ginecologului Mostafa au depus plangeri penale si au sesizat Colegiul Medicilor. Pentru a afla stadiul cercetarilor si modul in care s-au implicat organele competente, am apelat la Prim Ministru Marcel Ciolacu. Raspunsurile nu au intarziat sa apara. Prin Adresa nr. RS/1937511/22.09.2023, mi s-a comunicat ca, medicul ginecolog Mostafa Ismail si aspectele semnalate fac obiectul a trei dosare penale, in judetul Alba:

-2868/P/2019 inregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, in care Mostafa are deja calitatea de INCULPAT;

-144/P/2023 inregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba;

– 809/P/2023 inregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș. (vezi adresa)

UN DOSAR PENAL LA POLITIA ORASTIE

Un al patrulea dosar penal, este confirmat de Poliția din Orăștie, Biroul de Investigații Criminale, prin Adresa nr. 7998/22.09.2023: ,,in cadrul Poliției mun. Orăștie , Biroul Investigații Criminale este înregistrat dosar penal referitor la aspectele sesizate, in care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infractiuniii de ,,exercitare fără drept a unei profesii sau activități.” (vezi adresa)

AVOCATUL POPORULUI CONFIRMA CA S-A SESIZAT INCA DIN FEBRUARIE, IN CAZUL DECESULUI IULIEI KULCSAR

Prin Adresa nr. 22943/23.08.2023, Avocatul Poporului  confirma ca: ,,in luna februarie a acestui an, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu si a dispus efectuarea de demersuri scrise către Biroul Teritorial Alba al instituției Avocatului Poporului, la Spitalul Orășenesc Cugir si la Spitalul Clinic de Urgenta”, după moartea Iuliei Kulcsar, la vârstă de doar 25 de ani. Iulia Kulcsar era pacienta lui Mostafa Ismail, de aproape doi ani. Mostafa i-a făcut doua inseminări artificiale si doua desfundări de trompe la Clinica Afrodita din Sebeș, apoi a internat-o la Spitalul Orășenesc din Cugir, pentru o intervenție chirurgicală. Tânără a intrat in coma si a fost transferata la Spitalul Județean de Urgenta din Alba Iulia unde a decedat. (vezi adresa)

 

COLEGIUL MEDICILOR CONFIRMA ANCHETA DISCIPLINARA

La solicitarea Avocatului Poporului, Colegiul Medicilor Alba confirma ca, decizia Biroului Executiv al Colegiului Medicilor Alba a fost de declanșare a anchetei disciplinare, in cazul Iuliei Kulcsar, tânăra care a murit de doar 25 de ani. Avocatul Poporului a revenit cu o noua solicitare si Colegiul Medicilor Alba reafirma ca dosarul se afla in lucru. (vezi adresa)

 

MINISTERUL SANATATII PRECIZEAZA CA MOSTAFA ISMAIL NU ARE ,,COMPETENTE PROFESIONALE” PENTRU INSEMINARE

Intr-o solicitare pe care am făcut-o Ministrului Sănătății Alexandru Rafila, am cerut sa mi se comunice daca medicul ginecolog Mostafa Ismail a avut diploma si autorizație pentru inseminare. Prin Adresa nr SRPP499/20.09.2023, se precizează: ,,Având in vedere solicitarea dumneavoastră transmisă Ministerului Sănătății, referitoare la emiterea unor documente privind pe medicul Mostafa Ismail, va comunicam ca, in urma verificărilor NU s-au găsit înscrisuri privind emiterea unor competente profesionale pe numele persoanei menționate.” (vezi adresa)

MOSTAFA ISMAIL RISCA PANA LA 3 ANI DE INCHISOARE, DACA VA FI GASIT VINOVAT!

Intr-un filmuleț distribuit pe rețelele de socializare, Mostafa Ismail spune public despre o pacienta de-a sa, ca ,,este bolnava psihic” si dezvăluie detalii despre operația ginecologica pe care a efectuat-o, inclusiv faptul ca pacienta avea cancer! Grav bolnava si tare afectată de cele spuse public de Mostafa, femeia a decis sa depună plângere penala împotriva medicului, la Poliția din Cugir (Nr PAC12567/13.10.2023). Conform Art. 227 CP: ,,Divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu privire la aceste date, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.” (vezi plângerea penala)

,,MI-E TEAMA SA MAI IES DIN CASA!”

Femeia a fost grav afectată de cele declarate public, de medicul Mostafa. ,,In urma postării acestui filmuleț, am fost ostracizata public, sute de persoane m-au denigrat. Vecinii, prietenii si alte persoane, care nu știau de afecțiunile mele, au început sa mă ocolească si sa mă privească disprețuitor. Din ziua publicării acestui video, mi-e teama sa mai ies din casa!”- scrie femeia. A sesizat si Colegiul Medicilor (Nr 565/11.10.2023) considerând ca Mostafa a încălcat si Jurământul lui Hipocrate, prin care medicii jura ca: ,,Voi păstra secretele încredințate de pacienți chiar si după decesul acestora!”

COLEGIUL MEDICILOR A MAI DESCHIS O ANCHETA DISCIPLINARA PE NUMELE LUI MOSTAFA

De mentionat ca, in urma cu o luna, Colegiul Medicilor Alba anunța ca a fost deschis dosarul disciplinar nr 10/27.09.2023, pe numele ginecologului Mostafa Hamdy Mahmoud Ismail. ,,Sesizarea înregistrată cu nr 491/19.09.2023, înaintată de către dna Corpodean Georgiana îndeplinește condițiile impuse de articolul 116 alin 2 din Statutul Colegiului Medicilor, urmând a fi înaintată Comisiei de Jurisdicție Profesionala a Colegiului Medicilor Alba in vederea efectuării anchetei disciplinare cu privire la medicul Mostafa Hamdy Mahmoud Ismail, medic primar obstretica ginecologie”- se precizează in Decizia nr 116. 

Vom urmari cu mare atentie cum se vor desfasura si finaliza toate aceste demersuri. Vom reveni. (Foto Facebook)

Recomandari

Alte Articole